Nicio bancă înscrisă în programul „Prima Casă” nu se retrage!
Ministerul Finanţelor Publice a subliniat că nicio bancă înscrisă în programul „Prima Casă” nu a anunţat Ministerul că ar intenţiona să renunţe la proiect. Statul a emis garanţii pentru astfel de achiziţii şi în luna ianuarie, potrivit ministerului.
Ministerul Finanţelor Publice anunţă că plafonul total de garantare aferent Programului Prima casă, pentru anul 2016, este de 1.690.330.155 de lei, relatează Romaniatv.net.
FNGCIMM a emis garanţii în numele și contul statului, pentru credite acordate în cadrul programului Prima casă și în luna ianuarie. De asemenea, Ministerul Finanţelor Publice nu a fost informat de nicio bancă comercială prezentă în program de intenţia sa de a renunţa la Prima casă, se arată în comunicatul ministerului.
Finanţatorii participanţi în cadrul programului acorda actualmente credite Prima casă, în baza alocării sumei de 200 milioane de lei provenite din rambursări de rate de capital efectuate până la data de 31.12.2015 precum și din diferenţele rămase neutilizate din sumele alocate anul trecut, în valoare totală de 172.580.733 lei și din plafonul reutilizat în condiţiile legii, disponibil până la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de lei.
După utilizarea sumelor menţionate mai sus, de 390.330.155 de lei, instituţiile finanţatoare vor acorda credite în cadrul programului Prima casă în baza alocării plafonului suplimentar de garanţii de 1,3 miliarde de lei, în conformitate cu HG nr.1016/30.12.2015.
Raiffeisen Bank a decis săptămâna trecută să majoreze avansul cerut clienţilor pentru creditele imobiliare standard în lei de la 35%, iar pentru finanţările în euro la 40%.
Decizia Raiffeisen Bank de a majora avansul la credite imobiliare a fost luată din cauza impactului estimat al aplicării legii dării în plată asupra riscului băncii, iar dacă lucrurile nu se clarifică, banca renunţă şi la „Prima Casă”, a declarat preşedintele băncii, Steven van Groningen, conform ZF.