Sute de copii cu malformații cardiace, operați la „Marie Curie”

Un număr de 169 de copii cu malformație cardiacă au fost operați, în ultimii doi ani, la Spitalul „Marie Curie”, de medici italieni și români, în cadrul unui program de cooperare între Ministerul Sănătății și Clinica San Donato.

„În această perioadă scurtă, echipa românească a ajuns să fie la același nivel ca și cei din străinătate, care lucrau de 20 de ani. (…) În misiunea aceasta, de o săptămână, am făcut șapte cazuri. Până acum, am avut 169 de cazuri, cu mortalitate post-operatorie zero, iar la o lună — mortalitate 1,1%, cu numai doi pacienți pierduți, inferioară oricărui centru din lume. (…) Am lucrat și la Iași, am făcut acolo 60 de cazuri. (…) Targetul pentru 2016 este să rezolvăm 120 de cazuri. În decursul acestui an avem speranța să crească infrastructura. Trebuie să reînnoim acest contract cu Clinica San Donato ca să putem continua”, a declarat doctorul Tammam Ioussef, chirurg cardiolog, vineri, într-o conferință de presă, informează Agerpres.

Șeful Secției de Terapie Intensivă nou-născuți, Cătălin Cârstoveanu, a susținut că factorul cel mai important din cauza căruia medicii nu pot opera toate cazurile este infrastructura.

„Pe noi ne interesează să dezvoltăm locul acesta. Știm că putem să facem mai mult și în sensul acesta am depus memorii la Președinție, la premier, la Ministerul Sănătății. Sperăm că vor fi auzite și (…) sperăm să ajungem să operăm 400 — 500 de cazuri. La noi, la Reanimare, am ajuns la dublu de asistente, peste 20, s-a triplat numărul de doctori”, a punctat Cârstoveanu.

La rândul său, șeful Secției de cardiologie, Alin Nicolescu, a menționat că Spitalul „Marie Curie” este singurul centru din București cu această activitate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.