Coaja de banană reflectă stadiile melanomului cutanat
Sub efectul razelor solare, pielea umană și coaja de banană produc aceeași enzimă, ale cărei prezență și distribuție permit stabilirea stadiului de dezvoltare a melanomului cutanat, se arată înr-un studiu publicat luni și preluat de AFP.
„Îmbătrânind, bananele se acoperă cu pete negre produse de prezența unei enzime, tirozinaza. Este un proces normal de închidere a culorii unor organisme, cum ar fi bananele. Aceeași enzimă joacă un rol în cancerul de piele de tip melanom”, arată într-un comunicat cercetători de la Școala Politehnică federală din Lausanne (Elveția).
Atunci când survine o disfuncție în reglarea acestei enzime care produce bronzarea, apare melanomul — pată foarte închisă.
Plecând de la această analogie (prezența tirozinazei în fructele coapte și melanomul uman), chimistul Tzu-En Lin a dezvoltat o tehnică de imagistică ce permite măsurarea prezenței tirozinazei și distribuția sa în piele.”Cercetările s-au desfășurat mai întâi pe fructe coapte și apoi pe eșantioane de țesut canceros”, afirmă cercetătorii. „Acestea au arătat că nivelul prezenței și distribuției enzimei oferă informații despre stadiul bolii”, adaugă ei.
În primul stadiu, enzima apare puțin. În stadiul al doilea, tirozinaza este prezentă în cantitate mare și omogen. În stadiul al treilea, enzima este distribuită în mod eterogen.
„Faptul că am lucrat pe fructe ne-a permis să punem la punct un instrument de diagnosticare pe care l-am testat înainte să o facem pe biopsii umane”, spune Hubert Girault, șeful echipei care a realizat studiul, ale cărui rezultate au fost publicate luni în revista germană Angewandte Chemie.