Se reia Liga I! Astra, Viitorul, Steaua sau Dinamo?
Liga I se reia, vineri, cu primul meci din etapa a 24-a din sezonul regulat. După 26 de etape se va juca, în premieră, după sistemul play-off (primele şase clasate) şi play-out (ultimele opt din clasament). În acest moment, Astra, Viitorul şi Dinamo sunt deja calificate în play-off.
Liga I revine, vineri, 12 februarie, cu etapa a 24-a, care progamează dueluri tari, precum Astra – CFR şi ASA Târgu Mureş – Pandurii Tg. Jiu, relatează Romanitv.net.
Iată programul şi televizările:
Vineri, 12 februarie
Ora 20:30 ASA Tg. Mureș – Pandurii Tg. Jiu (Digi Sport, Dolce Sport, Look Plus)
Sâmbătă, 13 februarie
Ora 18:00 FC Viitorul – CSMS Iasi (Digi Sport, Dolce Sport, Look Plus)
Ora 20:30 Astra Giugiu – CFR Cluj (Digi Sport, Dolce Sport, Look Plus)
Duminică, 14 februarie
Ora 14:00 CSU Craiova – Petrolul Ploiești (Digi Sport, Dolce Sport, Look TV)
Ora 16:30 Poli Timișoara – FC Voluntari (Digi Sport, Dolce Sport, Look TV)
Ora 19:00 FC Dinamo – FC Botoșani (Digi Sport, Dolce Sport, Look TV)
Luni, 15 februarie
După cele 26 de etape din sezonul regulat se trece la play-off şi play-out. Primele şase clasate vor lupta pentru cinci locuri în cupele europene, iar ultimele opt clasate vor lupta pentru evitarea ultimor două locuri direct retrogradante. În play-off şi play-out se intră cu jumătate din punctele acumulate în sezonul regulat (rotunjite în plus unde este cazul unui număr impar de puncte). Golurile marcate şi primite vor fi şterse, echipele pleacă cu golaveraj zero.
Ce se întâmplă în Liga I.
– locurile 1-6 din sezonul regulat al Ligii 1 intră în play-off
– locurile 7-14 din sezonul regulat se duc în play-out
– echipele din play-off vor disputa 10 etape, fiecare echipă va juca împotriva celorlalte de două ori (acasă şi deplasare)
– locurile 1 și 2 din play-off se califică în preliminariile UEFA Champions League (campioana pe tabloul campioanelor, a doua clasată pe tabloul non-campioanelor)
– locurile 3 și 4, plus câștigătoarea Cupei României merg în UEFA Europa League
– echipele din play-out vor disputa 14 etape, fiecare echipă va juca împotriva celorlalte de două ori (acasă şi deplasare)
– locurile 13-14 retrogradează, iar echipa de pe locul 12 dă baraj cu o echipă din Liga a II-a (formatul urmează să fie stabilit)