UE dă ultimatum Greciei în privința imigranților
Grecia a fost avertizată oficial că va fi temporar dată afară din spaţiul Schengen dacă nu îşi păzeşte mai bine frontierele. Avertismentul a fost făcut acum ceva vreme, dar vineri a fost aprobat documentul oficial, prin care Grecia are la dispoziţie trei luni pentru a aplica un set de 50 de recomandări.
Pe baza propunerii Comisiei Europene, decizia a fost adoptată de către Consiliul UE într-o reuniune a miniștrilor de finanțe din statele membre.
Autorităţile elene sunt în mod repetat acuzate că nu fac eforturi suficiente pentru a securiza frontiera Schengen şi sunt parţial învinuite pentru valul de refugiaţi cu care se confruntă Europa. Cei mai mulţi dintre ei vin pe mare, din Turcia.
Dacă Bruxelles-ul nu va fi mulţumit de măsurile luate de Grecia, în spaţiul Schengen ar putea fi reintroduse controalele la frontieră pentru o perioadă de până la doi ani, o măsură fără precedent.