HCM Baia Mare, partidă de foc în sferturile Ligii Campionilor
HCM Baia Mare a fost învinsă de formația maghiară FTC Rail Cargo Hungaria, cu scorul de 21-18 (14-7), sâmbătă, la Budapesta, în ultima etapă din grupele principale ale Ligii Campionilor la handbal feminin.
Vicecampioana României avea nevoie de un egal cu Ferencvaros pentru a evita locul 4 și totodată o adversară foarte puternică în sferturi, câștigătoarea celeilalte grupe preliminare (Buducnost Podgorica — campioana en titre — sau Vardar Skopje), relatează Romaniatv.net.
HCM câștigase meciul tur cu ”Fradi” (numele de alint al lui Ferencvaros) la o diferență de opt goluri, 32-24, dar a făcut o primă repriză slabă la Budapesta, unguroaicele intrând la pauză cu un avantaj de șapte goluri, 14-7.
După ce Ferencvaros a condus cu 15-7, în debutul reprizei secunde, HCM a revenit în joc și a marcat de trei ori la rând, pentru 15-10 (40). Echipa băimăreană s-a apropiat la trei goluri, 20-17 (54), dar apoi Abbingh a ratat șansa de a micșora ecartul la două goluri și gazdele s-au dus la patru goluri, pentru ca meciul să se încheie cu 21-18.
Eșecul cu Ferencvaros vine după cinci victorii consecutive reușite de HCM în prima grupă principală.
Pentru Ferencvaros au înscris Nerea Pena Abaurrea 7 goluri, Szandra Szollosi-Zacsik 5, Luca Szekerczes 4, Zita Szucsanszki 2, Nadina Schatzl 1, Monika Kovacsicz 1, Piroska Pappne Szamoransky 1.
Au arbitrat danezele Karina Christiansen și Line Hesseldal Hansen, iar delegat EHF a fost Edeltraut Berthold (Austria).
Înaintea partidelor de duminică, Thuringer HC — Rostov pe Don și Fleury Loiret Handball — Larvik, în clasament, pe primul loc se află Rostov pe Don, cu 17 puncte, urmată de FTC-Rail Cargo Hungaria, 12 p, Larvik, 10 p, HCM Baia Mare, 10 p, Fleury Loiret Handball, 6 p, Thuringer HC, 1 p.