Americanii folosesc arme informatice în războiul împotriva SI
Americanii utilizează arme informatice în războiul lor împotriva grupării Statul Islamic în Irak și Siria, a declarat luni ministrul apărării, Ashton Carter, citat de AFP, informează Agerpres.
‘Utilizăm instrumente informatice pentru a slăbi capacitatea grupării Statul Islamic (SI) de a opera și comunica pe câmpul de luptă virtual’, a declarat ministrul american al apărării într-o conferință de presă de la Pentagon, relatează Romaniatv.net.
‘Este vorba despre a-i face să-și piardă încrederea în rețelele lor, de a le supraîncărca rețelele pentru ca ele să nu poată funcționa și de a face toate acele lucruri care le întrerup capacitatea de a-și comanda forțele și de a-și controla populația și economia’, a explicat Carter.
Șeful statului major interarme, Joe Dunford, a făcut la rândul său o paralelă între asedierea grupării SI în bastioanele sale de la Mosul și Raqa și asedierea sa în spațiul cibernetic. ‘Vom încerca și fizic, și în spațiul virtual să izolăm gruparea Stat Islamic’, a explicat el.
Cei doi responsabili americani au refuzat să furnizeze mai multe detalii despre operațiunile armatei americane în spațiul cibernetic. ‘Nu vrem’ ca jihadiștii ‘să fie capabili să facă diferența’ între perturbările legate de armele cibernetice americane și alte perturbări, a explicat gen. Dunford.
Administrația intenționează însă să crească cu 15% alocarea destinată războiului informatic în bugetul apărării pe 2017, la 6,7 miliarde de dolari, respectiv puțin peste 1% din bugetul total al apărării american.