48 de copii cu scaune diareice, la Spitalul de Pediatrie Pitești

În spitalele din județul Argeș sunt internați, luni, 48 de copii care prezintă scaune diareice, cu șapte mai mulți decât în urmă cu o zi, au anunțat reprezentanții Instituției Prefectului.

Dintre cei 48 de copii internați la unități medicale din Argeș, 39 sunt mai mici de doi ani.

La Spitalul de Pediatrie Pitești sunt internați 37 de copii, dintre care 30 mai mici de doi ani, iar la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență din Pitești sunt patru copii, doi dintre ei cu vârsta sub doi ani. Alți șapte copii mai mici de doi ani se află în secția de pediatrie a Spitalului Municipal Câmpulung Muscel, relatează Romaniatv.net.

În ultimele 24 de ore, niciun copil cu această simptomatologie nu a fost transferat la unități medicale din București.

Noul prefect Cristian Soare a anunțat, pe 25 februarie, că instituția pe care o conduce va da zilnic comunicate cu privire la situația copiilor internați în Argeș.

„Având în vedere că nu există o comunicare bună din partea DSP și a Spitalului de Pediatrie cu privire la situația copiilor internați în Argeș, cât și în București, începând de mâine Instituția Prefectului va da comunicate de presă zilnic cu privire la situația copiilor internați la Spitalul de Pediatrie și la celelalte spitale în Argeș”, a spus prefectul județului Argeș.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.