„Zootopia”, lider în box office încă de la lansare

Share:

Filmul de animație „Zootopia” s-a plasat pe primul loc în topul box office-ului nord-american, doborând și recordul de încasări în primele trei zile de la lansare pentru o producție a studiourilor Walt Disney Animation, în timp ce celelalte două premiere ale săptămânii trecute, „London Has Fallen” și comedia de război „Whiskey Tango Foxtrot” s-au plasat pe locul al doilea, respectiv al patrulea în clasamentul încasărilor, conform boxofficemojo.com.

„Zootopia”, film care ne oferă o perspectivă amuzantă asupra vieții într-o societate modernă complet lipsită de oameni, a obținut încasări de 73,7 milioane de dolari, depășind astfel recordul pentru o animație lansată în luna martie ce a fost deținut de producția „The Lorax” (70,2 milioane de dolari). Animația regizată de Byron Howard, Rich Moore și Jared Bush prezintă un regn animal antropomorfic și civilizat unde prădătorii și prada lor coexistă în pofida inegalităților. Filmul se axează asupra relației dintre o iepuroaică agentă de poliție și prădătorul său natural, vulpoiul. Ginnifer Goodwin, Jason Bateman, Idris Elba și Jenny Slate își împrumută vocile personajelor animate, informează Agerpres.

Pe locul doi s-a plasat thriller-ul „London Has Fallen” cu încasări de 21,7 milioane de dolari. În regia lui Babak Najafi, această producție este o continuare a filmului „Olympus Has Fallen” (2013) în care îl reîntâlnim pe Gerard Butler în postul de bodyguard al președintelui SUA, interpretat din nou de Aaron Eckhart. De data aceasta președintele face o vizită la Londra pentru a asista la funeraliile premierului britanic, moment de care profită teroriștii pentru a crea haos în oraș și a încerca să-i asasineze pe principalii lideri mondiali.

Filmul „Deadpool”, despre aventurile unui antierou al universului Marvel cunoscut pentru umorul său negru, a coborât pe locul trei cu încasări de 16,4 milioane de dolari, după trei săptămâni de supremație în box-office.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.