Ghid de măsuri împotriva virusului Zika
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat marți un ghid provizoriu cu măsuri referitoare la folosirea insecticidelor împotriva țânțarului „Aedes aegypti”, principalul agent de contaminare cu virusul Zika, astfel încât aceste insecte să nu devină rezistente la produsele chimice contra lor, informează EFE.
Se recomandă utilizarea prin rotație a insecticidelor, care trebuie schimbate la fiecare șase luni, pentru a preveni imunizarea țânțarilor. Totodată, OMS sugerează întrebuințarea unor insecticide diferite, în funcție de etapa de viață a insectelor, care trebuie să fie stârpite atât în stadiul de larvă, cât și la maturitate.
Cea de-a treia idee principală a ghidului se referă la modul de aplicare a substanțelor chimice, susținând metoda „în mozaic”, adică folosirea în zone învecinate a unor insecticide cu principii diferite de acțiune împotriva țânțarilor. OMS recunoaște că acest sistem este foarte bun în teorie, dar greu de implementat, mai ales când trebuie acționat rapid în caz de epidemie.
Pe lângă metodele chimice, OMS pledează și în favoarea altor căi de combatere a periculoaselor insecte, menționând în acest sens curățarea zonelor în care stagnează mari cantități de apă și folosirea substanțelor de protecție personală contra înțepăturilor de țânțari.