Un avocat din Baroul București, reținut pentru evaziune

0

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti l-au reţinut pe Florin-Cătălin Ivan, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru evaziune fiscală în valoare de un milion şi jumătate de euro. Urmează ca instanţa să decidă dacă va fi arestat preventiv.

„În perioada 2010 – 2011, în calitate de reprezentant a două societăţi comerciale cu sediul social în municipiul Bucureşti, inculpatul nu a înregistrat în contabilitatea acestora operaţiunile comerciale derulate şi nu a declarat în totalitate veniturile obţinute, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat. Astfel, acesta a cauzat un prejudiciu în valoare de aprox. 1.500.000 de euro, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit”, au transmis procurorii printr-un comunicat de presă.

În cursul zilei de joi au fost făcute şase percheziţii „care au vizat imobilele deţinute de inculpatul Ivan Florin-Cătălin pe raza municipiului Bucureşti, a oraşului Voluntari (judeţul Ilfov) şi a judeţului Buzău, în vederea ridicării de documente financiar – contabile”, dispunând sechestru pe conturile bancare ale avocatului şi pe cinci imobile deţinute de acesta.

Avocatul Florin-Cătălin Ivan va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti, iar magistraţii vor decide daca dispun arestarea acestuia pentru 30 de zile.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.