Ministrul Comănescu, atacat dur de un lider liberal

Prim-vicepreşedintele PNL Andreea Paul susţine că este o ruşine faptul că ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, nu a trimis nicio nominalizare din partea României pentru funcţia de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ea cerând să fie corectată urgent greşeala sau cineva să plece acasă.

”Am aflat, stupefiată, că România nu a găsit nicio nominalizare potrivită pentru funcţia de general general al ONU”, a declarat Andreea Paul, acuzându-l pe ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, că se află ”într-o pană de idei grosolană”.

Ea a criticat declaraţia lui Lazăr Comănescu, potrivit căreia ”nu a găsit pe nimeni pentru această funcţie”. ”Mi se pare nejustificată o astfel de abordare, avem nevoie de o politică externă activă, nu una adormită”, a spus Andreea Paul. Ea a precizat că a trimis scrisori, pe această temă, premierului Dacian Cioloş şi ministrului Lazăr Comănescu.

”Vreau să ştiu, voi iubiţi România sau nu? Dacă o iubeaţi aţi fi aflat că şansa noastră era fantastică. Pe de o parte, pentru că ONU şi-a propus să nominalizeze în această onorantă funcţie o persoană din sud-estul Europei, iar noi suntem o ţară mare, reprezentativă pentru regiune, de interes strategic global. Pe de altă parte, anul 2016 fiind anul echilibrului de gen declarat la nivel internaţional, ONU caută o femeie. Toate ţările vecine au făcut-o. Bulgarii au nominalizat-o pe Irina Bokova. Republica Moldova pe Natalia Gherman. România, nu! Suntem absenţi din această competiţie”, a scris deputatul PNL şi pe pagina de Facebook.

Andreea Paul a venit cu două propuneri pentru această funcţie: Simona Miculescu, ambasadoarea României la ONU, şi fosta gimnastă Nadia Comăneci.

”Chiar nimeni din MAE nu a cartografiat expertiza românească de primă ligă internaţională din lume?! De ce nu aţi organizat o dezbatere publică? Era o ocazie bună de a promova valorile feminine româneşti autentice. Ştiţi ceva? Pentru asta cineva trebuie să corecteze urgent eroarea sau să plece acasă. Ne-aţi jignit. Aţi jignit România!”, a mai spus deputatul PNL.

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, declara, în urmă cu o lună, într-o emisiune televizată, că timpul este foarte scurt pentru a găsi o candidatură românească pentru funcţia de secretar general al Naţiunilor Unite.

„Ca să ai o candidatură pentru asemenea poziţie, asta înseamnă pregătire cu mult timp înainte, nu cu un an înainte. Asta nu înseamnă că în România nu ar exista… Dar este necesară o pregătire cu mult timp înainte, mai întâi informală”, a susţinut ministrul.

El a declarat totodată că această funcţie nu a mai fost deţinută de cineva din grupul estic.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.