Băsescu, despre ordonanța privind interceptările
Fostul preşedinte Traian Băsescu consideră că soluţia potrivită în privinţa ordonanţei de urgenţă privind interceptările ar fi ca Parlamentul să dea imediat soluţia corectă, pentru că CSAT şi Guvernul au fost neputincioase în faţa instituţiilor de forţă.
„În momentul de faţă PICCJ, DIICOT şi DNA nu dispun de capacitatea tehnică şi personalul necesar supravegherii infractorilor, fie că vorbim despre corupţie, crimă organizată (trafic de persoane, droguri, spălare de bani) sau infracţionalitate obişnuită . Capacitatea tehnică limitată aflată la dispoziţia DNA şi a Poliţiei este departe de a acoperi nevoile operative, iar dobîndirea capacităţilor suficiente necesită timp, bani şi mai ales pregătirea specialiştilor pe care SRI îi are în momentul de faţă”, scrie Traian Băsescu pe Facebook, relatează Romaniatv.net.
Fostul preşedinte subliniază că „dacă şefii instituţiilor care acum au fost pricopsite prin OUG cu sisteme independente de supraveghere tehnică şi interceptare ar renunţa la orgolii şi şi-ar înfrîna setea de putere, activitatea de urmărire penală ar continua nestingerit prin extragerea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din SRI, cu tot cu personal, organizîndu-l ca instituţie independentă, deservită de funcţionari publici cu statut special şi condusă de judecători şi procurori numiţi de CSM”.
Ce-o fi mai important ? Să continue fără sincope urmărirea penală fără cheltuieli suplimentare sau să se piardă informaţii, timp şi bani dar fiecare instituţie să-şi creeze cîndva propriile capacităţi tehnice ?
Concluzie – Parlamentul trebuie să dea imediat soluţia corectă, pentru că CSAT şi Guvernul au fost neputincioase în faţa instituţiilor de forţă”, conchide Traian Băsescu.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat că în mai mult de jumătate dintre dosarele care au fost trimise în instanţă în cursul anului 2015 nu au fost folosite măsuri de supraveghere tehnică.