Băsescu nu va candida la președinția Republicii Moldova

0

Fostul şef al statului Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are de gând să candideze la Preşedinţia Republicii Moldova şi a precizat că a cerut cetăţenia statului vecin pentru a-şi respecta promisiunea pe care a făcut-o atunci când era preşedintele României şi ca semn de solidaritate cu cetăţenii Republicii Moldova.

„Motivul pentru care am cerut a fost pentru că la un moment dat am făcut această afirmaţie din funcţia de preşedinte şi am spus că, după ce îmi termin mandatul, voi solicita şi cetăţenia Republicii Moldova ca semn de solidaritate cu cetăţenii Republicii Moldova. Până la urmă, în timpul meu s-au dat 500.000 de cetăţenii româneşti cetăţenilor Republicii Moldova. Mi s-a părut un gest de respect pentru moldoveni să cer şi eu cetăţenia Republicii Moldova la rându-mi”, a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu miercuri la Adevărul Live.

El a ţinut să sublinieze că pentru a candida la Preşedinţia Republicii Moldova ar trebui să locuiască cel puţin zece ani în statul vecin, iar el nu are de gând să facă acest lucru.

”Trebuie să ai cel puţin zece ani domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova, mie nici prin cap nu-mi trece să-mi schimb domiciliul să locuiesc în Republica Moldova”, a arătat Băsescu.

Totodată, fostul preşedinte a spus că a auzit vorbindu-se în spaţiul public că îşi doreşte cetăţenia Republicii Moldova pentru a se proteja de procurorii români, catalogând aceste afirmaţii drept ”speculaţii ale unor oameni de proastă calitate”.

”Nu am niciun gând şi am văzut că speculaţiile unor oameni de proastă calitate punând această solicitare pe seama faptului că m-aş ascunde de procurorii români în Modova. Păi din Moldova te aduce orice serviciu românesc în 24 de ore, te aduce ca turist, ca cei vrei tu, dar eu nu am vorbit de renunţarea la cetăţenia română. Deci, răspund în faţa legilor româneşti”, a precizat Băsescu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia sa, Maria Băsescu, au depus, în 10 martie, cereri pentru obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.