George Orbean nu a fost validat de Parlament ca şef al TVR

0

Propunerea noului Consiliu de Administraţie al TVR pentru funcţia de preşedinte-director general, George Orbean, nominalizat de Guvern, nu a fost validat, miercuri, de plenul reunit din cauza lipsei de cvorum. Procedura se va lua marţi, la ora 18.00. Pentru a ieşi din impas, surse parlamentare spun că Executivul a fost solicitat să dea o ordonanță de urgență prin care să numească un director general interimar, în condiţiile în care mandatul actualului director general interimar, Irina Radu, expiră la sfârşitul zilei.

Parlamentarii au votat pentru investirea lui George Orbean în funcţia de preşedinte-director general, însă votul nu este valabil, întrucât nu a existat cvorum. Au fost 199 de deputaţi şi senatori, însă ar fi trebuit să fie 272 prezenţi la vot. Înaintea votului, la apelul nominal se constatase prezenţa a 274 de parlamentari, relatează Romaniatv.net.

S-a constat la vot lipsa cvorumului necesar validarii presedintelui TVR. Sunt profund dezamagit ca din Consiliul de Administratie nu s-a gasit a se face alta propunere, decat o persoana care nu are nici macar facultatea terminata, la varsta de 40 de ani. Lucrul acesta mi se pare definitoriu pentru modul in care selectam si numim, din fericire nu s-a ajuns la confirmare prin vot, dar propunem persoane care nu au nici cea mai mica competenta pentru a ocupa un astfel de post„, a declarat preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Miercuri, şi-au exprimat votul 189 de parlamentari, înregistrându-se 130 de voturi „pentru” şi 55 de voturi „împotrivă”, iar patru voturi au fost anulate. Votul a fost secret cu bile. Majoritatea parlamentarilor PSD nu şi-au exprimat votul.

După anunţul din plen privind acest vot, preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că procedura se va lua marţi, la ora 18.00.

Guvernul nu intenționează să dea o ordonanță de urgență prin care să numească un director general interimar la TVR, au precizat surse din Executiv pentru Agerpres.

Potrivit surselor citate, a existat o discuție între președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și premierul Dacian Cioloș pe această temă în cursul zilei de miercuri. Opinia premierului este că problema TVR trebuie rezolvată de către Parlament.

Surse parlamentare declaraseră anterior că singura soluție pentru deblocarea situației de la TVR este ca Guvernul să dea o ordonanță de urgență prin care să numească un director general interimar.

Deputații și senatorii au început, miercuri, votul secret cu bile pentru alegerea președintelui-director general al SRTv.

După apelul nominal, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat că sunt prezenți 274 de parlamentari, cvorumul de lucru fiind de 272, potrivit Agerpres. „Sunt 274 de parlamentari. Vă reamintesc că nu este suficient, una este necesarul pentru votul final și alta este pentru votul cu bile”, a spus Zgonea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.