Firmele cu profit mare vor plăti taxă de solidaritate!
O propunere legislativă depusă în această săptămână la Senat şi semnată de doi senatori independenţi prevede ca toţi agenţii economici care au o cifră de afaceri de peste un milion de euro să plătească, anual, o taxă de solidaritate în valoare de 1% din profit pentru pensionarii ale căror pensii sunt mai mici decît salariul minim pe economie.
Sumele strânse din această taxă de solidaritate, care se va plăti anual de către agenţii economici plătitori de impozit pe profit, vor fi utilizate pentru creşterea cuantumului tuturor pensiilor mai mici decât salariul minim pe economie, prevede proiectul iniţiat de senatorii Ioan Ghişe şi Alfred Laurenţiu Antonio Mihai, relatează Romaniatv.net.
Normele metodologice se stabilesc la trei luni de la intrarea în vigoare a legii, prin hotărâre de Guvern, potrivit proiectului de lege.
Senatorii iniţiatori precizează în expunerea de motive că, în prezent, categoria persoanelor cele mai defavorizate sunt pensionarii, care nu dispun de surse alternative de finanţare, fiind şi categoria cea mai vulnerabilă la efectele recesiunii economice.
„Acţionând în spiritul solidarităţii sociale, care presupune că întreaga comunitate este responsabilă pentru susţinerea acelora care nu îşi pot asigura singuri un standard de viaţă decent, statul român are obligaţia de a înlătura aceste dezechilibre şi a adopta măsurile de protecţie socială care se impun”, se menţionează în expunere.
Senatorii spun că ultimele date statistice indică existenţa unor categorii de pensionari, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, care, în lipsa unor ajutoare semnificative din partea familiei sau a statului, se află la limita de jos a sărăciei.
În România, circa jumătate de milion de pensionari primesc pensia minimă garantată de stat, în cuantum de 400 de lei.
Iniţiatorii mai afirmă că aproximativ 2,3 milioane de pensionari au o pensie care nu depăşeşte 800 de lei, iar în aceste condiţii valoarea pensiei este insuficientă pentru acoperirea cheltuielilor cu coşul lunar minim de supravieţuire.
Senatorii mai spun că, potrivit Institutului Naţional de Statistică, coşul minim garantat de supravieţuire depăşeşte 1850 de lei lunar şi adaugă faptul că şi agenţii economici solicită şi primesc ajutoare de la stat, astfel că reglementarea unei modalităţi de susţinere pentru pensionari se impune.
Iniţiatorii mai afirmă că noua taxă de solidaritate, care reprezintă 1% din profitul anual al agenţilor economici cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, va constitui o nouă sursă pentru bugetul asigurărilor sociale de stat.
Din aceste sume colectate, se vor putea mări, proporţional, toate pensiile al căror cuantum este inferior salariului minim pe economie.
„Prin această măsură, care nu va afecta veniturile întreprinderilor mici şi mijlocii, marii operatori enonomici îşi vor asuma fireasca obligaţie morală de a oferi societăţii româneşti un procent din profitul obţinut”, se mai arată în document.
Propunerea legislativă a fost depusă marţi la Senat, urmând a intra în dezbatere acestuia, în calitate de primă Cameră sesizată. Forul decizional este Camera Deputaţilor.