Cancerul de prostată ucide anual mii de români
Peste două mii de români mor, anual, din cauza cancerului de prostată. Cei mai mulţi dintre ei află prea târziu diagnosticul. Boala poate fi însă depistată din timp printr-un simplu test de sânge care se poate face gratuit. Doctorul Florin Băcanu, un reputat medic oncolog, a fost invitatul Orei de Ştiri la TVR.
Analiza este una banală, iar rezultatele sunt gata în ziua următoare.Riscul cel mai mare de a dezvolta această afecţiune se regăseşte la cei care au în familie cazuri de cancer de prostată. De cele mai multe ori, nu există simptome, iar bolnavii ajung la medic direct cu metastaze.
Din acest motiv, controlul anual ar trebui să fie obligatoriu pentru orice bărbat trecut de 50 de ani. După această vârstă, unul din şase bărbaţi este diagnosticat cu această boală, spun medicii.
Potrivit estimărilor, în România apar peste 4.500 de cazuri noi de cancer la prostată, în fiecare an.