Israelul închide punctele de trecere cu palestinienii

Israelul a anunțat joi închiderea tuturor punctelor de trecere dintre Cisiordania ocupată, Fâșia Gaza și teritoriul israelian vineri și sâmbătă cu ocazia sărbătorii Pesah, Paștele evreiesc. De asemenea, miniștrii și deputații israelieni vor avea interzis accesul pe Esplanada Moscheilor, loc de tensiuni din Ierusalim, în timpul celebrării Pessah, Paștele evreiesc.

Măsura a fost decisă „în urma unui ordin al conducerii politice (israeliene) și în funcție de evaluarea situației” securității, a afirmat o purtătoare de cuvânt militară fără să ofere alte precizări, relatează Romaniatv.net.

Închiderea a intrat în vigoare vineri la ora locală 00.00 (joi, 21.00 GMT) și se va ridica sâmbătă la miezul nopții, a adăugat purtătoarea de cuvânt. Excepții vor fi făcute pentru „cazurile umanitare și medicale” care vor fi autorizate să intre în Israel, a precizat purtătoarea de cuvânt.

De asemenea, miniștrii și deputații israelieni vor avea interzis accesul pe Esplanada Moscheilor, loc de tensiuni din Ierusalim, în timpul celebrării Pessah, Paștele evreiesc, care începe vineri, a anunțat poliția israeliană, informează AFP.

Vizitele oficialităţilor israeliene pe Esplanada Moscheilor, Muntele Templului pentru evrei, cu ocazia sărbătorilor evreiești sunt considerate ‘provocări’ de către palestinienii și arabii israelieni care văd în acestea o încercare a Israelului de a-și impune controlul asupra celui de-al treilea loc sfânt al islamului. Muntele Templului este locul cel mai sacru al iudaismului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.