Noua strategie militară a SUA împotriva Statului Islamic

Comandamentul american pentru activitățile de apărare și atac informatic (Cybercom) lucrează să distrugă conexiunile la internet ale grupării Statul Islamic (SI) pentru a-i plasa pe jihadiști într-o stare de „izolare virtuală”, au afirmat joi responsabili ai Pentagonului, potrivit AFP.

În ceea ce a descris ca „prima operațiune majoră de luptă” a acestei unități, secretarul Apărării Ashton Carter a apreciat că Cybercom joacă un rol foarte important în operațiunea lansată împotriva grupării SI în Irak și Siria.

„Obiectivele sunt de a întrerupe lanțul de comandă și control al SI, de a întrerupe capacitatea sa de a face banii să circule, de a întrerupe capacitatea sa de a tiraniza și controla populația, de a întrerupe capacitatea sa de a recruta pe plan internațional”, a declarat Ashron Carter în cursul unei audieri de trei ore în fața Comisiei pentru forțele armate a Senatului, informează Agerpres. „Îi bombardăm și îi vom lăsa fără internet”, a mai spus el.

Șeful statului-major interarme, generalul Joe Dunford, a adăugat că scopul este de a tăia comunicațiile jihadiștilor.

„Încercăm pe plan global să obținem o izolare virtuală” a jihadiștilor, a declarat Joe Dunford, cel mai înalt gradat american. „Este foarte complementar cu acțiunile noastre de pe teren și ne concentrăm în special asupra operațiunilor care pot fi organizate de SI în străinătate”, a continuat generalul.

Cybercom are ca misiune să protejeze militarii americani și anumite rețele civile împotriva oricărui atac informatic de anvergură. Până în 2018, această unitate va fi alcătuită din 6.000 de militari și tehnicieni civili repartizați în 133 de unități.

Una dintre aceste echipe, care include vreo 65 de membri, lucrează în prezent în Orientul Mijlociu și desfășoară operațiuni cibernetice contra rețelelor grupării SI.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.