Control la Institutul Oncologic București
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii verifică cum au fost încheiate contractele de achiziţie între Institutul Oncologic Bucureşti cu firma producătoare a dezinfectanţilor care poate avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor, informează, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Potrivit unui comunicat, ministrul Sănătăţii a dispus efectuarea unui control privind contractele de achiziţii de dezinfectanţi la Institutul Oncologic Bucureşti, ca urmare a anchetei realizată de jurnaliştii de la euractiv.ro.
„Ministrul Sănătăţii a dispus Corpului de Control, astăzi, 3 mai 2016, efectuarea unei anchete în ceea ce priveşte contractele de achiziţii încheiate de Institutul Oncologic Bucureşti cu firma producătoare a dezinfectanţilor în cauză, dar şi cu alţi agenţi economici, care pot avea legătură cu ancheta în cazul biocidelor”, se spune în comunicat.
Rezultatele anchetei Corpului de Control vor fi transmise Parchetului General.”De asemenea, ministrul Sănătăţii are în vedere extinderea anchetei pe marginea procedurilor de contractare şi achiziţii şi la alte unităţi spitaliceşti”, se mai spune în comunicat.
Potrivit anchetei jurnaliştilor de la euractiv.ro, „cel mai mare spital oncologic românesc ia direct de la Hexi Pharma soluţiile dezinfectante şi plăteşte bani grei pe curăţenie unei firme din acelaşi trust. Medical Cleaning face curat de mai bine de o lună în IOB, în urma unei negocieri fără anunţ public de participare care a fost deja anulată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC)”.
Ministerul Sănătăţi anunţă că, miercuri, în cadrul videoconferinţei cu Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, acestea vor comunica rezultatele primelor teste de autocontrol şi sanitaţie dispuse de ministrul Sănătăţii la data de 28 aprilie.
Ministerul Sănătăţii a dispus pe 28 aprilie prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică, ca toate unităţile sanitare din ţară care utilizează dezinfectanţii achiziţionaţi de la compania Hexi Pharma să verifice prin autocontrolul propriu eficienţa acestora.
Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică vor supraveghea acest proces şi, de asemenea, prin sondaj vor recolta probe suplimentare pe care le vor analiza în laboratoarele proprii”.
Controalele se vor derula, în strânsǎ legǎturǎ cu ancheta penalǎ aflatǎ deja pe rolul Parchetului General.