DNA extinde cercetările în privința deputaților Voicu și Păun

Procurorii DNA au dispus extinderea acţiunii penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale în legătură cu alte fapte penale faţă de deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, în dosarul de corupţie şi de fraudare a fondurilor europene destinate finanţării unor programe destinate persoanelor defavorizate.

În vederea confiscării extinse şi pentru a servi la garantarea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunilor, procurorii anticorupţie au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului pe bunurile imobile aflate în proprietatea societăţii SC Niky Scorpion Alcom SRL, până la concurenţa sumei de aproximativ 30,5 milioane lei, relatează Romaniatv.net.

Ce spun procurorii DNA

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:

„În contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din anul 2012, inculpatul Voicu Mădălin Ștefan, folosindu-se de calitatea de președinte de onoare al Asociației Partida Romilor Pro Europa, a solicitat si a obținut, în numerar, de la reprezentanții acesteia, suma de 100.000 lei. Această sumă de bani a fost folosită de inculpat în campania electorala din anul 2012, în care a candidat din partea unui partid politic pentru obținerea calității de deputat.

În perioada octombrie 2014, reprezentanții Asociației Partida Romilor Pro Europa, folosindu-se de un număr de 17 contracte de împrumut încheiate în mod fictiv în lunile octombrie 2012 și mai 2013, au retras din conturile acesteia suma de 846.000 lei, sub pretextul restituirii unor datorii inexistente.

Contractele respective au fost semnate din partea Asociației Partida Romilor „Pro Europa” de inculpații Păun Nicolae, Rotariu Florentina și Paraschiv Iulian, acesta din urmă în calitate de manager al proiectului „Acces pe piața muncii, o șansă pentru tine”.

În lunile ianuarie și februarie 2016, în contextul existenței prezentului dosar, inculpata Rotariu și Mărgărit (fostă Radu) Irina-Valeria au încheiat doua contracte de asistenta juridică în valoare totală de 96.000 euro în numele Asociației Partida Romilor Pro Europa, fără a avea acordul Consiliului Director.

De menționat este faptul că asistența juridică și reprezentarea în fața organelor judiciare nu a fost asigurată pentru persoana juridică Asociația Partida Romilor Pro Europa, ci in mod individual pentru persoanele cercetate în cadrul prezentului dosar, respectiv inculpații: Rotariu Florentina, Radu Irina Valeria, Paraschiv Iulian, Paraschiv Bogdan.

În aceeași perioadă, în baza celor doua contracte, din conturile Asociației Partida Romilor au fost efectuate doua plăți în cuantum de 297.144,6 lei.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul DNA.

Cine sunt persoanele vizate de DNA

VOICU MĂDĂLIN ȘTEFAN, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

PĂUN NICOLAE, deputat în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– deturnarea de fonduri,
– fals în înscrisuri private,
– spălarea banilor.

PARASCHIV IULIAN COSTEL, manager al proiectului ”Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine”, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de :
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– deturnarea de fonduri,
– spălarea banilor,

ROTARIU FLORENTINA, manager general al Asociației Partida Romilor „Pro Europa” sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei,
– fals în înscrisuri private
– deturnarea de fonduri,
– spălarea banilor,

MĂRGĂRIT (fostă RADU) IRINA-VALERIA, director economic al Asociației Partida Romilor „Pro Europa” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare de fonduri.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.