Cum poți scăpa rapid de fobii
Fiecare dintre noi avem frici in viata noastra. Unele mai mici, altele mai mari, iar in cazuri mai grave, chiar fobii si atacuri de panica. Acestea ne bantuie viata din copilarie pana la batranete si ne influenteaza enorm de mult comportamentul, personalitatea si relatiile cu lumea din jurul nostru.
Cele mai frecvente frici si fobii sunt: teama de vorbit in public, frica de zbor, frica de spatii deschise sau de spatii inchise (claustrofobie), frica de inaltime, fobia de paianjeni, de serpi, etc.
Specialistii de la Asociatia Romana de Hipnoza folosesc o metoda eficienta si foarte rapida de a scapa de aceste temeri, care sunt foarte daunatoare pentru dezvoltarea noastra psihica si mentala. Regresia Hipnotica este o metoda revolutionara cu ajutorul careia putem sa mergem inapoi, in trecutul nostru, si sa aflam cauza principala a problemei cu care ne confruntam. Regresia Hipnotica contine numeroase tehnici, iar una dintre acestea, extrem de simplu de utilizat chiar si fara ajutorul cuiva, se numeste Linia Timpului. Odata descoperita cauza, prin aceasta tehnica – cu sau fara inductie hipnotica – o putem descarca emotional, iar in numai 10 minute fobia noastra a disparut ca prin minune.
Intr-o prezentare sustinuta recent la Oradea de catre Eugen Popa, presedintele Asociatiei Romane de Hipnoza, acesta a folosit tehnica Linia Timpului cu Diana, o studenta de 22 ani, care se confrunta cu o puternica fobie de serpi. In numai 10 minute, specialistul in hipnoterapie a reusit sa identifice cauza principala pentru care tanara a dezvoltat aceasta fobie si sa o ajute sa scape de aceasta povara. „Initial, am vrut sa ma asigur ca reactia sa este intr-adevar una puternica si m-am jucat putin cu imaginatia ei pentru asta. I-am sugerat ca are la picioare un sarpe. A avut un raspuns clar si instant, ceea ce mi-a indicat ca, intr-adevar, are o emotie negativa foarte puternica fata de serpi. Am inceput apoi sa lucram si sa ne jucam cu Linia Timpului si am gasit destul de rapid cauza fobiei sale, care s-a intiparit in subconstientul sau, in copilarie.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO