Alianță între laburiști și conservatori împotriva Brexit

Rivali în politică, dar aliaţi pentru Europa. Premierul conservator al Marii Britanii şi primarul laburist al Londrei au strâns rândurile pentru a-i încuraja pe insulari sa voteze pentru rămânerea în Uniunea Europeana.

Referendumul pe acest subiect, văzut de mulţi drept cel mai important vot al acestei generaţii, va avea loc la sfârşitul lunii viitoare.

Premierul David Cameron și primarul Londrei, Sadiq Khan, și-au intensificat campania pentru rămânerea Regatului Unit în structurile Uniunii Europene. Exponenți ai taberelor politice rivale, conservatoare și laburistă, cei doi speră să convingă cât mai mulți insulari, înaine votului din 23 iunie, că cel mai bun viitor este în Uniunea Europeană.

Potrivit unui sondaj realizat de publicația The Obsever, 88% dintre economiștii care activează în Londra cred că o eventuală părăsire Uniunii Europene va avea un impact negativ asupra Marii Britanii. De cealaltă parte, cei care susțin desprinderea de Bruxelles, cum este fostul primar al Londrei, conservatorul Boris Johnson, au o cu totul altă perspectivă.

Un mesaj care convinge tot mai mulți. Tabăra care susține ieșire din UE s-a apropiat la doar 5 procente de susținătorii rămânerii în structurile comunitare care conduc cu 51 la sută în sondajele de opinie. Acum o săptămână aveau un avans de 13 procente.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.