Papp se desparte de Steaua!

Steaua a anunțat, vineri, că a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu Paul Papp.

Paul Papp se alătură astfel lui Ciprian Marica, Paul Pârvulescu, Thaer Bawab, Cornel Râpă și Cătălin Carp, care s-au despărțit de Steaua în această pauză competițională, informează site-ul oficial al clubului. Jucătorul în vârstă de 26 de ani a părăsit Steaua după două sezoane, în care a reușit să câștige titlul, Cupa României și Cupa Ligii.

 Paul Papp este un fundaș central născut la 11 noiembrie 1989, în Dej, care a debutat în fotbalul profesionist la Unirea Dej, iar după două sezoane a semnat cu FC Botoșani. În 2009 a fost achiziționat de FC Vaslui, la care a rămas până în 2012, perioadă în care a evoluat în 74 de jocuri și a înscris de 6 ori. Acum patru ani a semnat cu Chievo Verona, pentru care a bifat 14 partide și a înscris un gol, iar în a doua parte a sezonului 2013-2014 a fost împrumutat la Astra. Până în prezent, Papp a îmbrăcat de 18 ori tricoul echipei naționale și a înscris trei goluri. La Steaua a evoluat de 63 de ori și a punctat de trei ori.
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.