Mecanismul mafiot creat de Onțanu îl vrea primar pe Mihai Toader!

Candidatul PSD-UNPR la Primăria Sectorului 2, Mugur Mihai Toader, nu concepe varianta pierderii scrutinului de duminică. Gașca infracțională a primarului penal Onțanu îl susține furibund pe acesta, în ciuda faptului că toate sondajele de opinie îl dau câștigător pe liberalul Dan Cristian Popescu.

De altfel, încă de sâmbătă seara întregul mecanism instituționalo-financiar creat de Onțanu, care lucrează acum pentru alegerea lui Toader, a intrat în funcțiune cu motoarele turate la maximum. Se aude că Divizia Civică Voluntară (încă fidelă lui Onțanu! ) a primit ordin să facă toate „demersurile necesare” pentru ca Toader să obțină un număr suficient de voturi pentru a ieși primar. Șefii mai multor asociații de proprietari au fost „activați”, cu tot felul de promisiuni,  pentru a aduce cât mai mulți alegători la vot.

De asemenea, asociațiile de pensionari, de femei, ofițeri în rezervă, de cadre didactice, părinți, fundații, au fost, de asemenea, activate.  Marea majoritate a consilierilor locali ai PSD-UNPR au primit dispoziții clare în sensul ca fiecare dintre aceștia trebuie să aducă la vot minimum 1000 de persoane. Au fost închiriate microbuze, se folosesc mașinile personale, se vorbește de sume uriașe aruncate în această ecuație electoralo-financiară de numeroși oameni de afaceri care au interese directe în perpetuarea jafului administrației Onțanu-Toader.

Fără o ieșire masivă la vot a alegătorilor din sectorul 2 există riscul ca Mihai Toader, partenerul fidel, în ultimii 12 ani, al primarului penal Onțanu să provoace o surpriză pe cât de uriașă, pe atât de neplăcută.

Ziua de astăzi este crucială pentru viitorul Sectorului 2. Pentru viitorul locuitorilor acestui sector. Avem nevoie de normalitate, transparență, legalitate. Avem nevoie de un primar decent, responsabil și competent. În niciun caz Mihai Toader nu reprezintă o soluție. Pentru că Mihai Toader înseamnă continuitatea administrației Onțanu. Punct!

Dan Cristian Popescu reprezintă singura alternativă viabilă.Până la urmă vorbim de o luptă electorală între Toader și Popescu. Orice vot dat unui alt candidat reprezintă un vot irosit.

Ce alegem? Normalitate sau continuitatea jafului, abuzurilor și a disprețului față de cetățean?

Haideți la vot! Cât mai mulți! Împreună putem face schimbarea dorită și așteptată de fiecare dintre noi!

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.