Un nou scandal zguduie Opera Națională din București

Share:

Ministrul Culturii a publicat, luni seară, pe contul de Facebook, o „informare cu privire la situaţia de la Opera Naţională din Bucureşti”, în care precizează că există „anumite suspiciuni” privind legalitatea contractului pentru construcţia Sălii Operetei din Bucureşti, precum şi că negocierile dintre noul director interimar al ONB, Beatrice Rancea, şi Johan Kobborg au ajuns într-un „impas”.

În „informare”, ministrul Corina Şuteu reaminteşte că pe 25 mai 2016, Beatrice Rancea a fost numită manager interimar al Operei din Bucureşti.

„Situaţia Operei ilustrează o gravă discrepanţă între realitatea artistică şi realitatea administrativă a instituţiilor de cultură din România”, este concluzia demnitarului, care exemplifică prin situaţia Sălii de spectacol a Operetei, marcată de ambiguităţi care privesc legalitatea contractului: „În acest moment, există mari suspiciuni privind legalitatea contractului pentru construcţia Sălii Operetei din Bucureşti (bdul Octavian Goga nr.1). Sala de spectacol inaugurată în ianuarie 2015 nu are proces de recepţie, în condiţiile în care construcţia are statut de şantier, clădirea neavând avize şi nici autorizaţii de funcţionare. Totodată, lucrările de la Operă nu sunt finalizate. În acest moment sunt studiate variantele de soluţionare a acestor probleme”, a scris Şuteu, pe contul de Facebook.

 În ceea ce priveşte rămânerea lui Johan Kobborg la Opera Bucureşti, ministrul Şuteu nu are un ton optimist şi admite că negocierile sunt în impas „Managerul interimar, dna Beatrice Rancea, a propus continuarea colaborării sub diverse forme atât lui Johan Kobborg, cât şi Alinei Cojocaru cu Opera Naţională, dar condiţiile acestei colaborări trebuie să ţină cont de o contractualizare conformă cu legislaţia în vigoare. Deocamdată această negociere este în impas. Din punctul de vedere al Operei Naţionale dialogul rămâne deschis”.

Privitor la una dintre doleanţele protestatarilor, separarea Operei de Operetă, ministrul arată că aceasta se poate face „fie prin reorganizarea instituţiei prin preluarea personalului în urma unui concurs, fie prin preluarea directă a personalului pe funcţii echivalente”: „Este nevoie de o analiză atentă şi riguroasă în urma căreia Ministerul Culturii îşi va asuma una dintre variante în consultare cu partenerii sociali, managerul interimar şi ceilalţi parteneri instituţionali implicaţi”.

Corina Şuteu reaminteşte că la Opera Naţională din Bucureşti se află în continuare Corpul de Control al prim-ministrului, care îşi va definitiva Raportul în următoarele luni şi că , în decursul următoarelor luni, Beatrice Rancea va fi acompaniată de asistenţa Ministerului Culturii pentru a putea soluţiona problemele de ordin administrativ ale instituţiei. „Ministerul Culturii îşi reafirmă încrederea în deciziile pe care managerul interimar le va lua pentru a reabilita şi relansa activitatea instituţiei care a traversat o importantă criză în ultimile două luni”, mai arată ministrul Culturii în informarea publicată pe contul de Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.