Bogdan Oprea îl critică pe Iohannis!

Fostul purtător de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Oprea, l-a criticat în termeni duri pe Klaus Iohannis pentru vizita din Bulgaria. „Să-mi fie cu iertare, dar două zile de vizită oficială a președintelui Klaus Iohannis în Bulgaria, aici, peste drum, este peste orice limite”, a subliniat Oprea.

„Eu înțeleg că a vrut să stea cât mai mult și a cerut să i se lungească programul, dar, să spicuiesc din programul de pe site-ul Administrației Prezidențiale, „președintele Klaus Iohannis va vizita și localităţile Plevna, Griviţa, respectiv Pordim, locuri emblematice pentru independenţa României şi eliberarea Bulgariei”…

Măi, oameni buni, astfel de vizite sunt simbolice, era suficient să meargă într-o singură localitate din cele trei importante, este drept, în istoria Războiul Ruso-Turc din 1877 – 1878 și se îndeplinea caracterul simbolic al gestului, nu trebuia să meargă în toate trei.

Este și penibil în raport cu țara-gazdă, autoritățile din respectivele localități, de multe ori sărace, trebuie să facă și ele pregătiri pentru astfel de vizite, nu mai spun că asta mărește substanțial costurile serviciilor de protecție din țara-gazdă, care trebuie să se plimbe cu un președinte și suita prin jumătate de țară, apoi cazarea, mesele și restul cheltuielilor de protocol. Astfel de vizite erau specifice anilor ’60 – ’70, dar acum, la aproape jumătate de secol după, nu cred că se mai practică nici în țările din lumea a treia… Mai lipsesc defilările în decapotabilă pe străzi ticsite cu elevi de liceu și muncitoare de uzine…

Începem deja să ne facem de râs ca țară… E incredibil!”, a scris pe Facebook Bogdan Oprea.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va efectua în perioada 15-16 iunie a.c. o vizită oficială în Republica Bulgaria, în cadrul căreia va avea consultări cu Preşedintele Bulgariei, domnul Rosen Plevneliev, şi întrevederi cu Prim-ministrul Boyko Borissov şi cu Preşedintele Parlamentului, doamna Tsetska Tsacheva.

Discuţiile cu înalţii oficialii bulgari vor viza identificarea celor mai bune căi de consolidare a relaţiilor bilaterale de parteneriat, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale în domenii precum cel al schimburilor economice şi investiţiilor, al securităţii energetice, transporturilor şi în alte domenii de interes comun.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.