Băsescu, avertisment dur după condamnarea fratelui său!

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a lansat un avertisment dur după ce fratele său, Mircea a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare. Băsescu nu a comentat decizia justiţiei, dar a făcut un anunţ extrem de dur.

„Eu nu voi duce o luptă cu decizia Curţii de Apel. Decizia de azi îmi spune însă foarte mult. Faptul că el nu are de plătit niciun leu, înseamnă că el nu a luat banii. Voi pune acest dosar în dezbatere publică. E o decizie, trebuie respectată şi gata. Minuta de azi mă îndreptăţeşte să spun. De ce nu s-au luat banii de la fratele meu dacă i-a primit. Răspunsul e că nu i-a primit. Domnul Căpăţână a dus banii la un avocat la Bucureşti. Acel avocat era în legătură cu judecătoarea de la Slatina. Vreau să eu să aflu care e judecătorul cu care a vorbit fratele meu. Să se demonstreze unde sunt banii. Voi pune documentele acestui dosar pe site în dezbatere publică. O înscenare poate fi demonstrată cu actele din dosar. O înscenare bine făcută trebuie să fie combătută. Eu nu am fost niciodată citat ca martor în acest proces.”, a dezvăluit fostul preşedinte pentru B1TV.

 Traian Băsescu a continuat seria dezvăluirilor şi a anunţat ce vrea să facă în continuare, dar i-a atacat dur şi pe mai mulţi ziarişti. „Am ştiut că în 2011 familia Bercea a vrut să îl şantajeze. I-am cerut fratelui meu să informeze Parchetul General. Spun un lucru simplu. Aş vrea să ştiu numele acestui judecător la care fratele meu a intervenit.

O să demontez ca pe un ceasornic, piesă cu piesă, şi pe cei de la Antena 3 şi pe Nistorescu, un clevetitor şi un mincinos. Războiul meu va fi cu ei şi nu cu justiţia. Am vorbit la telefon cu fratele meu. Nici măcar o astfel de sentinţă nu ne va îndoi pe noi doi că suntem comandanţi de navă. Și eu şi fratele meu am acceptat-o. Am discutat cu el. Nici eu şi nici el nu o vom contesta. Cu detractorii să nu vă gândiţi că nu o să mă bat. Bălosul de Nistorescu, Lazarus. Nistorescu e un bălos, unul plin de bale. Dacă au probe, să vorbească, dacă nu, să îşi înghită vorbele. Arestarea fratelui meu este satisfacţia piticilor. Voi merge la fratele meu să îl vizitez”, a spus Băsescu. Fostul preşedinte nu i-a uitat nici pe Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea.

„La mine nu au cu ce să ajungă. Nu am făcut niciun compromis cu nimeni indiferent cât de mult îşi doresc Kovesi şi Coldea”, a încheiat fostul preşedinte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.