Maestrul Vasile Muraru vorbește despre viața lui Vasile Muraru! (II)

Este o plăcere să vorbești cu maestrul Vasile Muraru despre viața lui Vasile Muraru. Un om excepțional, cu zâmbet larg, care râde din toată inima, care te inundă cu buna sa dispoziție și care a făcut, prin prestația sa scenică sau din fața televizoarelor, zeci de milioane de români fericiți. Alături de regretatul Nae Lăzărescu și, mai nou, cu Valentina Fătu, maestrul Muraru rămâne un simbol al comediei românești.

Cotidianul online „Cronica Română” prezintă partea a doua a interviului cu Vasile Muraru. Reputatul artist vorbește, în cadrul acestui amplu interviu, despre viața sa, despre copilărie, despre anii de școală, despre armată, despre primul contact cu teatrul, despre relația specială pe care a avut-o cu fostul său partener de scenă, Nae Lăzărescu, dar și despre modul în care colaborează cu noua sa colegă de scenă, Valentina Fătu.

După Armată, au venit anii de Facultate…

Este foarte adevărat . După Armată, am venit la Facultate. După ce am fost admis, am fost chemat să joc în piesa  „A treia țeapă”. Inițial, am refuzat spunându-i profesoarei care m-a chemat că nu pot să joc în condițiile în care fusesem picat la teatru, prima dată, și credeam că dânsa consideră că nu am talent. Erai prea crud atunci, mi-a răspuns dânsa. Și dacă nu mai dădeam la teatru și a doua oară, am întrebat-o. Veneai sigur și a doua oară, atunci erai prea crud, dar talent ai. Și uite așa am început facultatea de teatru…

Cum l-ați cunoscut și cum a debutat relația excepțională cu regretatul Nae Lăzărescu, partenerul dvs de scenă, cu care ați cucerit milioane de inimi?

Am început, din anul I, să joc în diverse filme. Mi s-a propus să joc Sucă, rolul jucat de Papaiani în Nea Mărin Miliardar. Nu am fost lăsat, însă, de la Facultate ca să nu-mi zică lumea Sucă.

Când treceam prin fața Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” nici nu aveam să mă uit spre acesta, pentru că doreau să mă facă un mare tragedian, actor mare, cu greutate. Încă de la primul examen, Sanda Manu mi-a spus că am în față trei posibilități: ori te retragi, ori devii un mare tragedian, ori te apuci să câștigi bani! Și am ales ultima variantă.

În anul IV, la „Casandra”, am jucat în „Undeva o lumină”, de Doru Moțoc, unde aveam rolul unui milițian și am obținut un premiu pe țară. La Iași, în juriu, erau Tamara Buciuceanu, D.R. Popescu, Ștefan Tapalagă, actori excepționali, profesioniști de primă mână. Am avut un rol foarte frumos. Și am mai jucat rolul lui Lance, în „Doi Tineri din Verona”, de Shakespeare.

După cum am spus, în  anul IV, jucam la „Casandra”, în Centrul Istoric, un teatru extraordinar, cochet, de vreo 200 de locuri. La piesele jucate aici asistau directorii unor teatre din țară. Aceștia doreau să recruteze tineri actori. Eram, pe atunci, foarte puțini, vorbesc de o concurență acerbă la Teatru, de vreo 36 pe loc. Eram, de altfel, 12 studenți într-o clasă și 11 în alta.

Și a venit Silviu Stănculescu, cu care jucasem într-un film și care voia să mă ia la Comedie. Abia fusese numit director la Teatrul de Comedie. Au sărit ceilalți din jur și, revoltați, m-au întrebat dacă mi-a propus cineva că mă ia să joc la teatrul pe care îl conduce. Încurcat, am negat , dar am văzut că Stănculescu se înroșise și risca să-l pun într-o situație delicată.

Mă întâlnesc, apoi, cu directorul de la Casandra și îmi zice să merg la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. Eu, care mă căsătorisem din anul III, voiam să rămân în București. Era disponibil un loc de băiat și unul de fată la Teatrul din Piatra Neamț.

S-au făcut repartițiile și eu am fost repartizat la Satu Mare unde fuseseră trimiși cinci băieți. Mi-am spus că unul poate să nu se ducă. A trecut vacanța, începe stagiunea și am venit la Teatrul de Revistă.

Era director Nicolae Dinescu, un mare regizor de Revistă, a pus în scenă și la Național niște piese excepționale. Primul om cu care m-am întâlnit pe terasă, aici, la Teatru, a fost Nae Lăzărescu. M-am dus la el și mi-a spus să aduc negația. Ce negație să aduc dacă eu nu aveam așa ceva?

Am fost amenințat, cât am stat pe bară, cum se spune, că voi face pușcărie, că voi plăti 15.000 de lei, am primit tot felul de amenințări. Până la urmă, am primit o detașare am stat patru luni fără leafă, iar am primit o detașare, iar am stat patru luni fără leafă.

Și Dinescu, într-un spectacol în 1982, m-a pus cuplu cu Nae Lăzărescu. Și atunci Marius Tupan de la „Urzica” a scris: Un nou cuplu pe Calea Victoriei.

El a anticipat acest uriaș succes. Timpul, însă, m-a despărțit de Nae Lăzărescu. Jucam pe unde apucam, cu Nicu Constantin, cu alți actori, și, în 1987, m-am reîntâlnit pe scena cu Nae Lăzărescu, în piesa „Savoy, Savoy”, un spectacol cu montare extraordinară a Teatrului Tănase, unde făceam un număr solo și două-trei împreună cu Nae.

După Revoluție, pe la diverse ocazii, Nae Lăzărescu mă mai lua cu el dar nu aveam o colaborare permanentă. Însă Nae a venit cu ideea genială,mă refer la „Ce-o să fie? Ce-o să fie?” pe care o auzise la Ion Vova la „Unda Veselă” la Radio.  Era textul original al lui Tănase pe care acesta îl jucase în 1939 împreună cu Giugaru. Giugaru fusese mai întâi pe la Revistă și apoi a plecat la Național.

Spectacolul a fost magnific, era intitulat ”1001 de glume”, succes extraordinar, de altfel noi am închis Boema. Am jucat două luni la Boema, până pe 19 septembrie, era puhoi de lume. A venit Octavian Sava în sală și ne-a văzut . Divertisul făcuse programul de Revelion, iar ceilalți actori, printre care eu și cu Nae,  programul de Crăciun, unde a fost un rating uriaș. Vorbim, astfel, de lansarea noastră.

A urmat apoi colaborarea cu Dan Mihăiescu, cu celebrele scenete Stalin cu Hitler, Lenin cu soldatul, Vlad Țepeș și câte mai câte. Erau niște texte excepționale, care depășeau textele de revistă, erau spre teatru, spre altceva.

Ușor, ușor cuplul Lăzărescu-Muraru s-a consolidat, am scos premiere după premiere. În 23 de revelioane cred că unu sau două nu am fost pe locul întâi ca rating.

Cum ați defini relația cu Nae Lăzărescu?

El era foarte sensibil. A avut o perioadă mai dificilă, mai bahică. Toți profitau de el, vorbesc de anturaj.  Cu timpul, a observat că, lângă el, are nu numai un coleg de scena, dar și un prieten. Încet, încet, am început să preiau organizarea și toată logistica evenimentelor, el rămânând efectiv numai cu textele. Chiar aduceam texte de la diverși autori și le luam și noi la mână. Pe atunci erau mai mulți autori. Astăzi sunt mult mai puțini. Majoritatea, dacă nu toți, scriu umor de citit. Noi asta schimbam, făceam o ordine în text pentru ca actorii să se exprime la capacitatea maximă.

În rest, aveam grijă de el ca de un copil. Ne mai ciondăneam pe texte, dar niciodată nu a existat vreo observație sau vreun reproș  la adresa celuilalt pe scena sau după ce coboram de pe scenă. Există cazuri în privința altor cupluri care se mai ceartă când coboară de pe scenă, dau vina unul pe altul când nu iese totul perfect. La noi nu a existat niciodată așa ceva.

Eu nu am vrut să fac teatru, am vrut să fac doar film. Am făcut 40 de filme,diverse roluri cu diverși regizori, mulți dintre ei dăruiți profesiei, exigenți. Am lucrat cu foarte multă lume și am avut norocul să cunosc foarte multe vedete și actori de primă mână. Am avut o mare șansă.

Spuneți-ne câteva cuvinte despre perioada de după moartea regretatului Nae Lăzărescu? Cum ați descoperit-o pe Valentina Fătu și cum a evoluat relația scenică cu noul dumneavoastră partener?

A fost un șoc pentru mine. Prin mai , iunie, am avut un turneu la Dublin, în Irlanda. Urma să mergem în Suedia, era Ziua Suediei, și prindeam patru-cinci zile de spectacole. Doctorița nu i-a mai dat voie să zboare cu avionul și atunci, ușor, ușor, ne-am restrâns la deplasări scurte, la teatru.  Știam ce se întâmplă cu el, deși nu am adus niciodată subiectul în discuție. Mai jucam și pe la Grădină, la Herăstrău. Prin toamnă, n-a mai venit. Îl încurajam întotdeauna, eram într-o teribilă goană după medicamente.

Ne pregătisem să filmăm acasă la el pentru o scenetă de Revelion. Am făcut  un spectacol cu copiii „Next Star” pentru a salva situația, a avut loc și operația domnului Arșinel, eram descoperiți total la Teatru.

Ce să fac? Mai lucrasem cu Valentina Fătu și i-am propus să preluăm din mers această situație. Sceneta inițială pe care trebuia s-o jucăm în trei, am jucat-o în doi! Ea a acceptat și trebuie să spun că, oricât de bun ar fi fost un partener bărbat, comparația cu Nae Lăzărescu ar fi făcut să eșueze lamentabil orice fel de proiect. Chiar și așa, cu un partener femeie, lumea a observat că este altceva.

Aveam premiera „Viva Revista” în care trebuia să joc cu Nae. Aveam textele pregătite. A trebuit să schimb, însă, totul cu Valentina. Și a fost un mare succes. Eu fiind ocupat, îngrijorat, nu am realizat inițial că toți „prietenii” mei se așteptau să fiu un nimic după moartea lui Nae.

Între timp, Antena a început să insiste să filmăm. Am cerut o păsuire până la Revelion, dar s-a dorit emisiune de Paște. Am scris niște versuri, trei-patru strofe, privind uriașa pierdere a lui Nae, versuri pe care le-am scris cât timp am traversat Bacăul, și ne-am bucurat de un rating uriaș.

Am făcut Revelionul și am început cu câte o scenetă, două, și, la teatrul de revistă, colaborarea cu Valentina. Ultima premieră în doi, „ Gong și de la capăt”, un recital non-stop de două ore, unde cea mai lungă schimbare este de trei minute și 20 de secunde. A ieșit un spectacol bine primit de public. Ba mai mult, cele cinci emisiuni „Chef de râs” care au fost difuzate la Antena 1 au avut, de asemenea, un rating mare pe toate categoriile de public.

M-am rugat la Dumnezeu și Dumnezeu mi-a auzit ruga şi asta arată că nu am făcut o alegere greșită în cazul Valentinei Fătu. În afară de faptul că este o actriță talentată, fiind la Revistă de 15 ani, este un om foarte atașat și muncitor și, mai mult, se pricepe foarte bine și la texte. Este foarte meticuloasă și ordonată.

Mergem prin țară și vrem să arătăm că încă există calitate. Recitalurile pe  care le dăm prin țară arată că suntem apreciați. Mulțumim tuturor celor care vin la spectacole și faptul că la final te aplaudă în picioare este o satisfacție care te face să conduci plutind mașina de la Bistrița sau Piatra Neamț până la București. Adrenalina este atât de mare încât nu mai simți nici oboseala.

Cu ajutorul lui Olimpiu, un sculptor de la Târgoviște, am realizat la mormântul lui Nae, un bust, am cumpărat marmura de la Tulcea. Să vedem ce mai putem face pentru păstrarea memoriei sale și pentru ce a însemnat el pentru Teatrul de Revistă pentru că viața lui a fost Teatrul de Revistă.

Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?

Consolidarea cuplului cu Valentina Fătu și menținerea  standardelor pe care le-am impus, în inconștiența noastră, pentru că vorbim de un efort foarte mare. Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a reușit!

Un alt spectacol mai complex,  turnee și emisiuni de calitate și găsirea unor noi texte care să mențină ridicată ștacheta calității. Trebuie să ocolim vulgaritatea și mijloacele precare de exprimare în cazul artiștilor. Am texte care, spun mulți, mi se potrivesc ca o mănușă și asta se datorează și autorilor talentaţi care ne-au permis, de-a lungul anilor,să mai umblăm pe aceste texte.

Un interviu realizat de Iulian Badea