Vlad Filat, nouă ani de închisoare cu executare!

Fostul premier moldovean Vlad Filat a fost condamnat, luni, la nouă ani de închisoare cu executare, informează presa de la Chişinău.

Vlad Filat a fost condamnat şi la o amendă penală de 60.000 de lei moldoveneşti (peste 2.700 de euro) şi nu va avea dreptul să ocupe vreo funcţie publică pe o perioadă de cinci ani, potrivit unimedia.

Sentinţa pronunţată luni de Judecătoria Buiucani (Chişinău) nu este definitivă.

Vlad Filat se află în arest preventiv din octombrie 2015, fiind acuzat de fraudă bancară şi luare de mită. Procurorul general al Republicii Moldova, Corneliu Gurin, a obţinut suspendarea imunităţii fostului premier argumentând că Vlad Filat trebuie anchetat pentru presupusa implicare directă în fraudele de la Banca de Economii (BEM). În alt dosar, liderul PLDM este acuzat că, în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier, ar fi primit 60 de milioane de dolari de la directorul companiei Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizării, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi primit bunuri de la Ilan Shor pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numi consul onorific în Rusia şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere. De asemenea, conform procurorilor, Vlad Filat ar fi pretins bunuri şi bani în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Ilan Shor, pentru a determina funcţionari guvernamentali să ia decizii necesare asigurării emiterii suplimentare de acţiuni la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea participaţiei statului până la 33,3% şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.