Criză de anestezic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina
Criză de anestezic la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Conducerea unităţii a împrumutat mai multe fiole de la un alt spital pentru a putea asigura intervenţiile chirurgicale.
Două anestezice lipsesc de pe piaţă şi spitalul de urgenţă Slatina. Substanţele sunt folosite îndeosebi la intervenţiile chirurgicale la copii, dar şi la o parte din adulţi. Iar furnizorul a anunţat că va sista aprovizionarea până la sfârşitul lunii august. Spitalul poate împrumuta anestezice la nesfârşit. Aşa că ia în calcul şi amânarea unor operaţii sau folosirea altor tipuri de anestezic. Acolo unde se poate, pentru că una dintre substanţe nu are înlocuitori.
Pentru jumătate din intervenţiile chirurgicale de la spitalul din Slatina e nevoie de anestezie generală. Ministerul Sănătăţii a organizat o licitaţie de urgenţă pentru câteva mii de fiole de anestezic, însă şi aşa dozele nu vor putea fi distribuite mai devreme de finalul lunii iulie. Spitalul din Slatina mai are aproape 200 de fiole de anestezic. Pentru o operaţie se pot folosi chiar şi trei fiole. În aceste condiţii, stocul va ajunge cel mult două săptămâni.