Consiliul NATO-Rusia, pe 13 iulie!
Reuniunea Rusia-NATO va avea loc la nivel de reprezentanţi permanenţi, se precizează într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării citat de agenţiile de presă.
Consiliul NATO-Rusia (NRC) se va reuni pe data de 13 iulie pentru a discuta măsurile necesare privind siguranţa aeriană deasupra Mării Baltice şi alte probleme, informează sâmbătă agenţia RIA Novosti şi Reuters citate de Agerpres.
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat pentru Reuters că Rusia a început pregătirile pentru stabilirea unui set de măsuri privind îmbunătăţirea siguranţei aeriane deasupra Mării Baltice. Printre acestea, o măsură care prevede ca aeronavele militare ruse să zboare cu transponderele (emiţătoarele radio ce permit identificarea avioanelor) deschise.
În ultimele luni, Rusia a interceptat mai multe avioane americane în apropierea graniţelor ei din zona Mării Baltice şi susţine că respectivele avioane aveau transponderele închise.