Mihai Nistor vizează medalia de aur la Olimpiadă!
Mihai Nistor, campionul mondial absolut AIBA Pro Boxing la categoria supergrea (+91 kg), a declarat că își propune să câștige medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.
Mihai Nistor a precizat că va profita la maximum de șansa pe care o are.
„Nu e ușor să stau acum între legendele boxului românesc. Mă simt onorat și bucuros în același timp. La cât de mult m-am antrenat sper să fac o figură frumoasă la Olimpiadă și, de ce nu, să câștig aurul. Să avem din nou un campion olimpic după 60 de ani. Este șansa mea și voi profita din plin de ea”, a spus Mihai Nistor.
„Este o onoare pentru noi să semnăm acest parteneriat cu Alexandrion Grup România, pentru că şi ei ca şi noi ne adresăm aceloraşi oameni: celor puternici şi hotărâţi. Probabil că nu întâmplător am ajuns împreună la acest ceas aniversar, pentru că în anul în care Alexandrion Grup s-a lansat în România, FR Box aducea un titlu mondial pentru Română, prin Dorel Simion, la CM 1994, de la Istanbul. Şi faptul că parteneriatul acesta se semnează astăzi poate avea o semnificaţie aparte, 30 iunie fiind ziua de naştere a unuia dintre cei mai valoroşi boxeri ai lumii, Mike Tyson. Deşi, dacă personal aş fi ţinut cont de o asemenea asociere, am fi ţinut evenimentul de 26 noiembrie, ziua de naştere a marelui Francisc Vastag, sau 2 aprilie, să-l sărbătorim cum se cuvine şi pe fenomenalul Alec Năstac”, a declarat Vasile Câtea, președintele FR Box.
„Suntem un susținător înfocat al fenomenului sportiv. Prin Alexandrion Grup România și Fundația Alexandrion suntem aproape de sport. Ne bucurăm că, din această vară, lansăm și parteneriatul cu Federația Română de Box, un sport care de-a lungul timpului a oferit momente de neuitat iubitorilor săi și de care ne leagă valori commune, precum pasiune, mândrie și excelenţă. Alexandrion Grup continuă maratonul susţinerii mișcării sportive!”, a declarat Nawaf Salameh, președintele și fondatorul Alexandrion Grup România.