Deținuții au provocat un incendiu la Penitenciarul Giurgiu
Alertă maximă la penitenciarul Giurgiu. Deţinuţii au incendiat marţi seară mai multe obiecte în celule, au ieșit pe geam și au făcut scandal. Este al doilea incident grav produs în câteva zile, după cel de la Rahova, unde 11 gardieni au ajuns la spital intoxicaţi cu fum.
Incendiu în Penitenciarul Giurgiu. Deţinuţii au dat foc la cârpe şi ziare în mai multe celule. Au ieşit pe geam, au țipat, au făcut scandal şi au protestat. Gardienii au declanşat alarma şi imediat, iar angajaţii instituţiei au fost chemați de acasa. Potrivit România TV, nu s-a luat măsura de evacuare a penitenciarului. Se desfăşoară o ancheta internă pentru a se afla de unde a pornit totul.
67 de deţinuţi aflaţi în aripa în care s-a produs incendiul au fost evacuaţi şi relocaţi în alte celule.
Bărbatul care a dat foc la saltea a ajuns la spital, la fel şi 11 gardieni ai Penitenciarului Rahova care au intervenit pentru a stinge flăcările şi pentru a-l imobiliza pe deţinutul care le-a provocat. Incendiul a fost stins în aproximativ două ore.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru a se stabili ce a dus la producerea incendiului şi cum a fost posibil ca deţinutul să dea foc la saltea.
Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Rahova, Gabriela Livadariu, a declarat că incendiul a izbucnit în jurul orei 22.00, când un deținut cazat singur în celulă a dat foc saltelei. Deţinutul, condamnat la 2 ani de închisoare pentru tâlhărie, se afla în tranzit la Penitenciarul Rahova, se afla în tranzit la Penitenciarul Rahova și urma să fie transferat în două zile la alt centru. El a fost internat de urgență într-un spital civil și nu prezintă probleme mari de sănătate.