Noul ministru al Comunicațiilor, numit săptămâna viitoare
Premierul Dacian Cioloș a anunțat, vineri, că săptămâna viitoare va face cunoscut numele viitorului ministru al Comunicațiilor, în condițiile în care în prezent șeful Cancelariei prim ministrului, Dragoș Tudorache, este și ministru interimar al Comunicațiilor.
Marius Bostan a fost schimbat din funcția de ministru al Comunicațiilor pe 5 iulie. Interimatul la conducerea unui minister poate dura, potrivit Constituției, maximum 45 de zile, arată Agerpres.