Pintilii, marele absent din dubla cu Manchester City
Mihai Pintilii, căpitanul celor de la Steaua, nu va juca în meciurile cu Manchester City, din play-off-ul Champions League. Fotbalistul a efectuat un RMN după ce s-a accident în partida cu Concordia Chiajna, din Liga I, iar verdictul este unul dur: leziune musculară şi două săptămâni de pauză.
Mihai Pintilii a efectuat o rezonanţă magnetică, iar diagnosticul e cum nu se poate mai prost şi pentru jucător, dar şi pentru club: leziune musculară, va lipsi minimum două săptămâni. Automat, va ieşi din calcule pentru ambele meciuri cu Manchester City, programate pe 16 şi, respectiv, 24 august.
Veste bună este că se poate reface lista UEFA, iar Alex Bourceanu, uitat de conducere pentru turul III preliminar, va fi acum disponibil şi e favorit să intre şi să joace în locul lui Mihai Pintilii.
Mihai Pintilii s-a accidentat singur în prima repriză cu Concordia Chiajna. A şutat într-o minge, după care a acuzat dureri la piciorul drept. A solicitat intervenţia echipei medicale şi, deşi a încercat să joace în continuare, după două minute i-a făcut semn lui Laurenţiu Reghecampf să-l schimbe.