PMP vrea alegeri pe 11 decembrie

PMP a propus 11 decembrie a.c. ca dată a alegerilor parlamentare, în cadrul consultărilor pe care le-a purtat cu Guvernul pe această temă, a declarat președintele executiv al partidului, Eugen Tomac.

„PMP a fost consultat de Guvern în acest proces de stabilire a datei alegerilor. Poziția noastră este fermă că nu considerăm oportun ca data de 4 decembrie să fie data pentru organizarea alegerilor. Credem că cel mai corect este să se găsească o altă dată, întrucât în acea săptămână sunt mai multe zile libere și, în mod clar, electoratul, care, de obicei, este extrem de activ, profită de aceste zile în detrimentul exercitării votului la vot. Chiar dacă sunt cei care plătesc cele mai multe taxe și impozite la stat, e greu că vor lăsa o săptămână aproape liberă pentru a rămâne fiecare în localitatea sa pentru a-și exercita dreptul la vot. E mai potrivită data de de 11 decembrie, în condițiile în care nu se poate mai devreme”, a declarat Eugen Tomac, întrebat dacă PMP a purtat discuții cu Guvernul pe subiectul datei alegerilor parlamentare.

Stabilirea alegerilor parlamentare în 11 decembrie ar însemna o lipsă de respect față de români, pentru că, după 5-6 decembrie, aceștia „intră în spiritul Sărbătorilor”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, în urmă cu două săptămâni, arată Agerpres.

„Din punctul nostru de vedere, indiferent când se țin alegerile, rezultatul electoral va fi același, neschimbat. Dar, din ce am înțeles că se dorește să se pună data alegerilor la maxim cât mai târziu, în 11 decembrie — asta ar arăta o lipsă de respect față de români. Totuși, toți suntem români și majoritatea chiar gândim românește, majoritatea zdrobitoare chiar gândim românește. Începând cu 5 — 6 decembrie, în România, deja toți românii intră în spiritul Sărbătorilor. Parcă ar fi bine să nu-i tulburăm până aproape de Crăciun cu disputele electorale și cu campania electorală”, a declarat Dragnea într-o conferință de presă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.