Alin Petrache, despre acuzele de plagiat

Alin Petrache, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a făcut câteva precizări privind acuzele de plagiat în legătură cu două articole și o care publicate în anii anteriori.

Alin Petrache a precizat că a așteptat derularea Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro înainte de a aduce necesarele precizări la acuzația de plagiat lansată de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație la începutul lunii august, din care reieșea că 99% din conținutul articolelor și al cărții ”Sportul și armata” apărute între 2012 și 2013 sunt preluate de la alți autori.

”Pentru că opinia publică a fost informată trunchiat, aduc completările următoare, absolut necesare pentru cei interesați de subiect.

Iată tabloul integral al situațiilor de fapt:

A. în activitatea mea de până acum am publicat mai multe articole, în ziare, reviste și publicații de specialitate. Jurnalistul Investigator meu a găsit două articole, apărute într-o publicație universitară cu circuit intern, în care a sesizat paragrafe preluate din lucrările unui distins cadru universitar.

Doresc să menționez următoarele:
1. Îmi asum integral eroarea umană de redactare/tehnoredactare, o regret și îmi cer scuze pentru ea.
2. Distinsa doamna profesor universitar, din care am citat, a răspuns în scris investigatorului, confirmându-i că i-am cerut sprijinul pentru întocmirea respectivelor articole, mi-a indicat bibliografia necesară, inclusiv propriile sale lucrări și a afirmat că este de părere că doar o greșeală a mea de redactare sau de tehnoredactare ulterioară ar putea duce la starea de fapt menționată. De doamna profesoară și soțul domniei sale, reputat conducător al unei prestigioase instituții de învățământ universitar, mă leagă ani de studiu, universitari și doctorali. Nu mi-aș fi permis să fac faptă de care sunt învinuit, în cunoștință de cauză, niciodată. Așa cum am spus, a fost doar eroare.

3. încă înainte de apariția anchetei jurnalistice, am înaintat Rectoratului universității, în a cărei publicație internă au apărut cele două articole, scuzele mele, împreună cu cele două articole refăcute, cu pasajele respective tehnoredactate corect. Comisia de etică a instituției urmează să se pronunțe, luând în considerare toate aspectele prezentate mai sus.
4. Cele două articole nu mi-au adus niciun fel de profit material, sau de beneficiu (avansare didactică, încadrare superioară, etc).

B. Totodată, în decursul anilor, am publicat, singur sau în colaborare, mai multe cărți, unele cu caracter științific (de specialitate) și altele cu caracter memorialistic sau de eseu (pe teme sportive).

Dintre acesta, investigatorul care a făcut o pasiune pentru publicistica mea sportivă căreia, așa cum mi-a mărturisit, i-a alocat foarte mult timp pentru a o parcurge integral, a găsit doar într-una un eseu pentru întrepătrunderea pregătirii sportivilor de performanță cu cea a ostașilor armatei moderne câteva paragrafe neghilimetate, preluate din lucrarea unui coleg al meu de catedră și prieten.

Legat de aceasta, doresc să menționez următoarele:

1. În răspunsul dat autorului anchetei, colegul și prietenul meu arată că la respectiva lucrare au contribuit atât el, cât și alți colegi ai noștri de catedră, cu numeroase observații și completări, de-a lungul nenumăratelor întâlniri și consultări pe care le-am avut cu ei, în timpul elaborării cărții.
2. Acest aspect îl arăt clar și explicit în prefața cărții, în care le mulțumesc tuturor colegilor mei, care au contribuit cu observații și completări, cu material bibliogafic la construcția cărții.
3. Toată această bibliografie, inclusiv lucrarea colegului (de altfel, superiorul meu în ierarhia universitară), este trecută la sfârșitul cartii-eseu.
4. Dacă cineva își poate închipui că aș fi putut prelua ‘pe ascuns’ pasaje din cartea colegului și prietenului meu, cu care mă văd zilnic în exercitarea atribuțiunilor didactice ce ne revin, greșește.
5. îmi cer scuze, atât colegului meu, cât și tuturor celor care mi-au citit cartea, pentru eroarea de tehnoredactare, care îmi aparține în totalitate. Ediția a doua a cărții va cuprinde pasajele respective ghilimetate, precum și scuzele mele, prezentate în prefața, prentru erorile din ediția întâi.

Mulțumesc investigatorului jurnalistic, pentru timpul dedicat, ca să-mi citească toate articolele și cărțile și, mai ales, pentru observația sa finală, că toate celelalte articole și lucrări (inclusiv lucrarea de doctorat, pe care o lăudă pentru originalitate) sunt conform normelor de etică, în afara oricăror bănuieli”, se arată în comunicatul președintelui COSR.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.