Un șofer a adormit la volan și a făcut ravagii în Argeș!
Două persoane au ajuns, marţi, la spital, după ce un şofer care tocmai ieşise de la serviciu a adormit la volan şi a lovit trei maşini parcate în faţa unui magazin din comuna argeşeană Stâlpeni. Traficul între Câmpulung şi Piteşti se desfăşoară cu dificultate.
În urma impactului, un pasager din maşina şoferului, în vârstă de 25 de ani din Câmpulung şi o femeie în vârstă de 49 de ani, din localitatea Bălileşti, aflată într-unul din autoturismele parcate, au fost răniţi. Victimele au fost transportate la spital, iar Poliţia a început o anchetă în acest caz.
„Colegii mei au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Nu s-a pus problema consumului de alcool”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, Mădălin Zamfir.
Traficul între Câmpulung şi Piteşti se desfăşoară cu dificultate.