Hidroelectrica, profit de un miliard de lei în primele opt luni ale anului!

Având în vedere volumul de vânzări din luna august 2016 și faptul că Hidroelectrica a înregistrat pe primele șapte luni ale anului 2016 un profit brut de 913 milioane lei, compania se așteaptă să depășească pragul de un miliard de lei profit brut cumulat pe primele opt luni ale anului. Estimarea de vânzări pe luna august este de peste 236 milioane lei la o energie vândută de peste 1.3 TWh, informează Biroul de Presă al Hidroelectrica.

Profitul brut înregistrat după închiderea contabilă pe primele șapte luni din anul curent este mai mare cu peste 13% față de aceeași perioadă a anului 2015 în condițiile în care cifra de afaceri de 1,9 miliarde lei cumulată până la sfârșitul lunii iulie 2016 este mai mică cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele financiare curente sunt cu atât mai bune cu cât acestea s-au ocazionat pe fondul diminuării cifrei de afaceri.  Deși cantitățile produse în cele două perioade de comparație sunt aproape similare (10,6 TWh), scăderea veniturilor s-a produs ca urmare a diminuării accentuate a prețurilor în piața de energie  de la 165lei/MWh în primele șapte luni din 2015, la 156lei/MWh în aceeași perioadă a anului curent.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.