Mai mulți miniștri tehnocrați, pe listele PNL la alegeri!
Președintele PNL București, Cristian Bușoi, a declarat, luni, că este „aproape exclus” ca premierul Dacian Cioloș să candideze la alegerile parlamentare pe listele acestui partid, dar că poate exista un proiect politic al PNL cu Cioloș și fără o astfel de candidatură.
„Au fost nenumărate semnale publice și nepublice că domnia sa (n.r. – Dacian Cioloş) e foarte hotărât să nu candideze pe lista niciunui partid la aceste alegeri. Discuția legată de o candidatură la PNL în acest moment este puțin probabilă. E aproape exclus să se întâmple acest lucru. Asta nu înseamnă că, și fără a fi candidat pe listele PNL, nu poate exista un proiect politic împreună cu domnul Cioloș care să însemne o susținere a domniei sale de a continua ca și premier cu un guvern politic, nu cu un guvern de tehnocrați, așa cum e normal și așa cum, de altfel, există și așteptarea publică după alegerile parlamentare. De la bun început s-a spus că acest guvern are un mandat limitat până la alegeri, strict datorită situației din noiembrie 2015, când era nepotrivit să se așeze un guvern politic după ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, după nemulțumirea oamenilor, după toate lucrurile din acel moment”, a declarat Cristian Bușoi, potrivit Agerpres.
În ceea ce privește intenția unor miniștri de a candida pe listele PNL, Cristian Bușoi a susținut că liberalii sunt deschiși și că au anunțat acest lucru „și public, și în privat”.
„Urmează să se decidă să vină. Evident că nu putem să facem rugăminți publice, nu putem să dăm nume, nu putem să facem asta prin intermediul presei. Dacă dintre miniștrii care se simt apropiați de viziunea și ideologia PNL există dorința în rândul unora dintre domniile lor să se alăture proiectului PNL, deschidere există, doar că trebuie să vină. Sunt trei-patru miniștri care ar putea veni alături de PNL”, a adăugat Bușoi.
El a reiterat că liberalii doresc un guvern politic după alegerile parlamentare, o guvernare de centru-dreapta în jurul PNL. „Întotdeauna în guvernele politice au existat unul-doi miniștri tehnocrați. La Justiție, la Externe, la Fonduri europene uneori – de-a lungul celor 25 de ani s-a întâmplat. Asta nu înseamnă, însă, că imensa majoritate a miniștrilor nu trebuie să fie oameni politici. Trebuie să fie oameni politici pentru că altfel va fi foarte complicat ca timp de patru ani de zile să ducă la îndeplinire un proiect”, a mai spus președintele PNL București.