Se retrage viceprimarul Popescu din cursa pentru șefia PNL Sector 2?

Viceprimarul PNL al Sectorului 2, Dan Cristian Popescu, ia în calcul posibilitatea de a-şi retrage candidatura pentru şefia organizaţiei PNL Sector 2, au declarat luni pentru Mediafax surse din PNL.

Surse din PNL au declarat că deşi Dan Cristian Popescu şi-a depus candidatura, acesta ia în calcul posibilitatea să se retargă, miercuri, din cursa pentru şefia PNL Sector 2, fie să nu se prezinte la Adunarea Generală a filialei pentru alegerile interne.

Preşedintele demisionar al PNL Sector 2, senatorul Anca Boagiu, ar avea în acest context cele mai mari şanse de a câştiga preşedinţia filialei, au mai precizat surse din rândul liberalilor.

Alegerile din cadrul PNL Sector 2 au fost amânate după ce mai multe memorii în care sunt sesizate nereguli privind organizarea alegerilor au fost transmise conducerii PNL Bucureşti. Disputa Dan Cristian Popescu – Anca Boagiu a fost la cote maxime şi în preajma alegerilor locale, primul reproşându-i lui Boagiu că l-ar fi sabotat în campanie. De altfel, aceasta a ezitat să îşi dea demisia din fruntea filialei, considerând că responsabili pentru eşec sunt alţi lideri, cum ar fi Teodor Atanasiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.