Tăriceanu refuză orice colaborare cu PNL!

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică seara, că ALDE nu are niciun plan de colaborare cu PNL după alegerile parlamentare, soluția pe care va merge fiind, cel mai probabil, formarea unei majorități cu PSD.

„Colegii mei din ALDE și cu mine nu avem niciun plan de cea mai mică colaborare politică cu PNL (după alegerile parlamentare — n.r.). Am făcut un exercițiu politic foarte bun în coaliție și în alianță cu PSD, în perioada guvernării Ponta. De când este Liviu Dragnea președintele partidului avem o relație care este bazată pe încredere și respect între parteneri. Am discutat posibilitatea aceasta de a forma o majoritate după alegeri și cred că asta este soluția pe care vom merge. Nu văd vreun motiv care să perturbe acest drum, cred că este esențială încrederea între parteneri, aici vorbesc nu numai de noi ca persoane, în calitate de lideri, dar și între partide. Avem o colaborare bună la nivelul administrației locale, poate mai bună decât m-aș fi așteptat. Ceea ce urmează este ca și noi și PSD să ne definim prioritățile pentru alegerile viitoare și să venim în fața cetățenilor cu aceste priorități”, a spus Tăriceanu la România TV

El a adăugat că încă nu a existat o discuție între ALDE și PSD despre participarea pe liste comune la alegerile parlamentare, iar opțiunea ALDE, până în acest moment, este să meargă pe liste proprii.

„Discuția despre a merge împreună sau separat pe liste nu a avut loc. Interesul meu este să găsesc cele mai bune formule pentru reprezentarea electoratului liberal din această țară și acest lucru presupune să mergem, și nu e niciun element nou care să spună că se pune în discuție acest subiect, așa cum am planificat și ne pregătim pentru o campanie să mergem pe liste separate”, a menționat Tăriceanu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.