Popescu Piedone, aflat în conflict de interese!
Agenţia Naţională de Integritate a transmis că există indicii privind posibila săvârşire a infracţiunii de conflict de interese de către fostul primar al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în acest caz.
„În perioada 2013 – 2015, Cristian Popescu Piedone a semnat, în calitate de primar, șase acorduri de funcționare și două autorizații de funcționare pentru „God Trust Enterprises SRL”, „Sport Team Kart SRL” și „Chocoland SRL”, ca urmare a cererilor formulate și semnate olograf de către copiii acestuia, asociați și administratori ai societăților comerciale.
Mai mult decât atât, începând cu anul 2013, S.C Sport Team Kart SRL, societate administrată de către fiul persoanei evaluate, a încheiat patru contracte cu Administrația Domeniului Public Sector 4, instituție subordonată Consiliului Local Sector 4, pentru ocuparea unei suprafețe de 400 mp, însă în urma măsurătorilor efectuate a rezultat că aceasta ocupă suprafața de 2.234 mp„, potrivit unui comunicat emis de ANI.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către Cristian Popescu Piedone a infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României, potrivit căruia „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”.