Gorghiu critică politizarea sistemului de educație

Co-președintele PNL Alina Gorghiu a declarat miercuri, la Iași, că politizarea excesivă a sistemului de educație este un lucru foarte grav, care este reproșat intens și din zona societății civile, iar în acest context liberalii susțin demersurile inițiate în acest sens de ministrul Educației, Mircea Dumitru.

„Cel mai grav lucru care se întâmplă în România, pe care ni-l reproșează societatea civilă, pe care presa ne scoate ochii, este politizarea excesivă a sistemului de educație. Când în sfârșit cineva se hotărăște să ia taurul de coarne și să genereze o metodologie în baza căreia să se facă un examen pentru directorii de școli se trezește cineva să se opună falsificând o semnătură în Senatul României. Se dă un raport care acum, surpriză, nu îl mai găsește nimeni nicăieri! Dacă veți căuta raportul comisiei pe site, la comisie, oriunde, veți vedea că s-a evaporat. Am anunțat că facem plângere penală, pentru că este de neconceput ca în Senatul României să se poată ajunge la un asemenea matrapazlâc pentru a fi blocată o procedură care cred că va duce la profesionalizarea conducerii școlilor”, a declarat Gorghiu, într-o conferință de presă.

Co-președintele PNL a afirmat totodată că PNL nu dorește amânarea concursurilor pentru directori deoarece nu susține menținerea politizării în structurile în învățământ.

„Vrem ca acest ministru să poată duce proiectul său la bun sfârșit și să organizeze aceste concursuri în școli”, a spus Alina Gorghiu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.