A murit Ioan Gyuri Pascu!
Actorul Ioan Gyuri Pascu a murit luni dimineață, la vârsta de 55 de ani.
Decesul a survenit în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil. Informația a fost confirmată, pentru Agerpres, de coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.
„Două echipaje SMURD s-au deplasat la fața locului. Este vorba despre un stop cardiorespirator iresuscitabil”, a declarat coordonatorul SMURD București, medicul Bogdan Oprița.
Ioan Gyuri Pascu a murit acasă, în jurul orei 5,00 dimineața. Manevrele de resuscitare au durat aproximativ o oră.
Actorul și muzicianul Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961, la Agnita, în județul Sibiu.
În 1987 a devenit membru în grupul ‘Divertis’, alături de care a încântat publicul timp de 20 de ani, participând la multe spectacole live, emisiuni de radio și televiziune.