Sarkozy se vede deja președintele Franței
Într-un interviu acordat Europe 1, fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy, care se pregăteşte să candideze din nou la funcţia supremă în stat, în 2017, a dezvăluit numele viitorului locatar de la Matignon, reşedinţa premierilor francezi.
Nicolas Sarkozy se lansează în alegerile prezidenţiale, revigorat în urma unor scandaluri de corupţie din timpul mandatelor anterioare. Invitat de presă la Europe 1, Sarkozy s-a arătat sigur de victorie în 2017 şi, mai mult, a dezvăluit şi numele primul-ministru pe care îl va numi să facă echipă cu el.
„Am anunţat alegerea pentru că eu cred foarte mult în această alegere şi am deplină încredere el: este Francois Baroin”, a declarat Sarkozy, luni dimineaţa, la Europe 1.
Preşedintele a optat pentru „sânge proaspăt”, în persoana lui Francois Baroin care, dealtfel, a fost mereu alături de Sarkozy, chiar de la începutul campaniei. „Întronizarea” anticipată a lui Francois Baroin este o premieră din partea unui candidat la Elysee, potrivit 7sur7.be.
Opţiunea lui Sarkozy cu privire la Baroin nu este rodul hazardului. Atât timp cât fostul preşedinte face campanie pe teme situate „foarte la dreapta” pe eşicherul politic – în special temele privind imigraţia – este nevoie de un electorat de centru pentru a avea şanse de a fi ales. Or, Francois Baroin ar fi persoana cea mai potrivită pentru a îndulci imaginea lui Nicolas Sarkozy care nu ascunde nici faptul că ar vrea să-i recupereze şi pe simpatizanţii căzuţi în tabăra Marinei Le Pen.