Ministrul Transporturilor anunță licitații foarte mari

Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, a afirmat, marți, că până la sfârșitul lunii noiembrie vor fi lansate licitații foarte mari, iar în paralel va avea loc o accelerare a proiectelor deja începute și remedierea altor lucrări moștenite, cum ar fi DN76.

„Doresc să știe cetățenii că a fost o perioadă în care, să folosesc un termen, ‘am amorsat pompa’ și de acum în următoarele două luni o să vedeți o derulare foarte rapidă a licitațiilor proiectelor demarate. De asemenea, o accelerare a proiectelor deja începute, remedierea altor lucrări pe care le-am moștenit, precum DN 76 (Deva — Oradea — n.r.), unde este o situație care doresc să nu se mai repete niciodată — și noi încercăm să împingem pe front larg totul și încercăm să accelerăm acest proces, încercăm să recuperăm tot timpul care s-a pierdut”, a spus Bușe, la „De vorbă cu ministrul tău”, informează Agerpres.

Șeful de la Transporturi a explicat că, în momentul venirii sale în minister, foarte multe proiecte erau blocate, pe șantiere nu se lucra, constructorii erau demobilizați și nu existau proiecte în pregătire pentru a fi lansate.

„Demarajul fizic nu a fost ușor de făcut pentru că mulți constructori erau demobilizați, nu mai aveau echipe, deci au trebuit remobilizați, erau elemente contractuale care din nou trebuiau renegociate pentru că unele contracte ieșiseră din cadrul lor, prin întreruperea lucrărilor pe mai mulți ani, și o paletă foarte largă — și toate acestea au trebuit bucată cu bucată renegociate, redemarate. Am avut discuții foarte aprinse chiar cu partenerii noștri, cu constructorii, și le-am zis foarte clar că lucrăm în echipă, iar în viitor ne vom asocia doar cu cei care pot răspunde cerințelor noastre și care respectă și termenele, respectă și costurile și respectă mai ales standardele de calitate pe care și le-au asumat. De la calitate nu vom face niciun fel de rabat. Asta am găsit și ne-a luat ceva timp să demarăm”, a explicat ministrul.

El a subliniat că a făcut numeroase vizite pe șantiere să vadă care sunt problemele iar lucrările sunt monitorizate, atât prin intermediul consultanților, cât și al dronelor.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.