Filip și Maxim nu vor juca cu Armenia

 Jucătorii Steliano Filip şi Alexandru Maxim sunt accidentaţi şi nu vor juca în partida pe care echipa naţională a României o va susţine, la Erevan, împotriva reprezentativei Armeniei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2018, a anunţat, vineri, site-ul oficial al FRF. România întâlneşte, sâmbătă, de la ora 19.00, la Erevan, reprezentativa Armeniei, în etapa a doua a Grupei E a preliminariilor Cupei Mondiale din Rusia.

Naționala de fotbal a României va disputa diseară, la Erevan, de la ora 19:00, contra Armeniei, al doilea meci din cadrul preliminariilor pentru Cupa Mondială din Rusia 2018.

Pentru a păstra șanse reale în lupta pentru calificare, tricolorii trebuie să obțină minimum patru puncte din ”dubla” cu Armenia și cu Kazahstan. Al doilea meci se va disputa marți, 11 octombrie, tot de la ora 19:00, dar pe ”Astana Arena”.

Revenind la meciul din seara aceasta, Christoph Daum se află într-o situaţie ingrată, din cauza accidentărilor. Astfel, după Chiricheş (accidentat la acţiunea cu Muntenegru), Filip şi Latovlevici au devenit şi ei în această săptămână indisponibili. Dar veştile proaste nu s-au oprit aici, pentru că la şedinţa de pregătire de vineri şi Alex Maxim s-a accidentat.

Această pierdere este una foarte importantă, în condiţiile în care selecţionerul german a lucrat toată săptămâna cu gândul că mijlocaşul lui Stuttgart va fi titular. Asta în ciuda faptului că sportivul a acuzat mici probleme încă de la venirea la lot.

Rămas fără Maxim, Daum s-a văzut nevoit să improvizeze, astfel că la antrenamentul oficial Răzvan Marin a fost trimis în formula exersată. Acesta ar putea fi titular în premieră la Erevan.
Flancul stâng va fi asigurat, după ce a exersat selecţionerul, de căpitanul Stelei, Toşca, în timp ce singura necunoscută pare a fi cea legată de atacant. Alibec şi Florin Andone au fost folosiţi alternativ, decizia finală în privinţa titularului urmând a fi luată cel mai probabil la ședința tehnică dinaintea partidei.

Echipele probabile

Armenia (4-4-2): Beglarian – Hovhanisian, Haroian, Mkoian, Andonian – Hairapetian, Ozbiliz, Manoian, Malakian – Kadimian, Pizzelli
Selecționer: Varujan Sukiasian

ROMÂNIA: (4-2-3-1): Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Dr. Grigore, Toşca – Ov. Hoban, Marin – Chipciu, Stanciu, Stancu – Fl. Andone
Selecționer: Christoph Daum

Arbitru: Vladislav Bezborodov (Rusia)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.