Gazele pentru populație nu se vor scumpi nici în 2017
Prețul gazelor naturale de producție internă și cel al gazelor de import vor fi convergente la 1 aprilie 2017, astfel încât tarifele plătite de populație nu vor crește, a declarat, marți, Emil Calotă, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
„Din calculele noastre estimăm că la 1 aprilie 2017 vom avea convergența prețurilor la gazele naturale (de producție internă și de import — n.r.). Aceasta înseamnă că nu vor mai fi prețuri diferite și nu va crește prețul pentru populație”, a declarat Calotă, potrivit Agerpres.
Acesta a amintit că, în prezent, prețul gazelor pentru populație a fost înghețat la 60 de lei pe MWh.
„Convergența celor două prețuri va determina modificări de politici pentru producătorii de energie pe bază de gaze din România”, a adăugat Calotă.
Guvernul a aprobat, în luna iunie, o ordonanță de urgență prin care prețul plătit de populație a fost înghețat la nivelul de 60 de lei pe MWh în perioada 1 iulie 2016 — 31 martie 2017, iar calendarul de liberalizare a fost suspendat pe această perioadă.
Calendarul de liberalizare a pieței gazelor prevedea câte o majorare de 6 lei pe MWh la 1 iulie 2016 și 1 iulie 2017, urmând ca, în 2018, calendarul să fie rediscutat.
La mijlocul lunii mai, Niculae Havrileț, președintele ANRE, preciza că a cerut Guvernului abrogarea calendarului, întrucât o majorare a prețului de 10% de la 1 iulie ar fi însemnat ca prețul reglementat să devină mai mare decât cel de pe piața liberă, care este de circa 63 de lei pe MWh.